Aeronava IAR-330, aparținând Escadrilei 712 Elicoptere Transport Giarmata, a întâmpinat o defecțiune tehnică în timpul executării unui zbor de instrucție.
Potrivit MInisterului Apărării Naționale, aeronava a aterizat în siguranță în apropierea municipiului Reșița, iar echipajul aflat la bord, format din doi piloți și un mecanic de bord, este în afara oricărui pericol.
„Situația a fost gestionată în conformitate cu procedurile specifice aplicabile în astfel de cazuri, iar activitățile de verificare tehnică și evaluare sunt în desfășurare. Siguranța personalului și desfășurarea în condiții de securitate a activităților de zbor reprezintă priorități permanente ale Forțelor Aeriene Române”, transmite MApN.
MAI MULT MEDIAFAX


