UDMR recunoaşte, în exclusivitate pentru Gândul, existenţa unui acord politic cu PSD, PNL si USR pentru angajarea firmei de lobby, pentru care Cotroceni plăteşte 565.000 de dolari pe lună. Întâlnirile pentru acord au avut loc înainte de Moţiunea de Cenzură

Administraţia Prezidenţială a transmis în comunicatul de ieri că a existat un acord al partidelor guvernamentale atunci când a încheiat contractul de lobby, în valoare de 565.000 de dolari pe lună, cu o firmă  americană specializată în consultanţă strategică şi relaţii interguvernamentale.

Gândul a contactat reprezentanţii formaţiunilor politice pentru a afla conținutul respectivului acord.

Până în acest moment, doar cei de la UDMR au confimat pentru jurnaliștii Gândul că înainte de depunerea moţiunii de cenzură, cele patru formațiuni politice s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan și au perfectat acordul politic.

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, spune că acest lucru i-a fost confirmat de liderul formaţiunii politice, Kelemen Hunor. Acesta i-a precizat și faptul că înțelegerea dintre partidele din arcul guvernamental a avut loc înainte de votul pe moţiune din parlament, la 5 mai.

„A fost un acord politic. Cred că este în interesul național să avem relații bune, relații apropiate cu Statele Unite.

A fost o discuție la Palatul Cotroceni, unde Nicuşor Dan a pus pe tapet această problemă. A discutat cu liderii politici. Am vorbit cu dl preşedinte Kelemn Hunor. Mi-a confirmat. Cred că înainte de depunerea moţiunii, dacă bine am înţeles. Au fost nişte discuţii informale la Cotroceni şi atunci s-a discutat”, spune Csoma Botond, pentru Gândul.

Kelemen Hunor s-a arătat total de acord cu această manieră de abordare prin prisma faptului că „SUA aşa funcţionează.”

În comunicatul transmis de la Cotroceni, Administraţia Prezidenţială a specificat faptul că firma a fost contractată în urma unui acord obţinut din partea partidelor aflate la guvernare.

„Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.”

Până la această oră, PSD-PNL-USR nici nu au confirmat nici nu au infirmat existența acordului sau conținutul acestuia. Întrebat despre asta, Csoma Botond a spus că „poate au interdicţie de la partid să nu vorbească, nu-mi dau seama”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Gheorghe Piperea analizează contractul de lobby inițiat de Cotroceni pentru relația România-SUA: „La prima vedere, am crezut că e o invenție a social media”

Dan Dungaciu: „România a ajuns să își cumpere credibilitatea externă după ce actuala putere a compromis interesele statului român”

 

MAI MULT GANDUL.RO

Poliția thailandeză, din ce în ce mai inventivă: s-a costumat în dansatoare ca să prindă traficanți de droguri. Cum s-a deghizat și în lei dansatori 

O forță de poliție thailandeză, formată în mare parte din bărbați, s-a îmbrăcat într-o trupă de dans feminin pentru a prinde un traficant de...

Recomandăm și ...

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti critică legea salarizării și ”nu mai sunt dispuşi să accepte atitudini umilitoare”

Reprezentanţii Curţii de Apel Piteşti critică în termeni duri proiectul legii salarizării unitare în sectorul bugetar, susţinând că acesta are ”consecinţe catastrofale”.

Poliția thailandeză, din ce în ce mai inventivă: s-a costumat în dansatoare ca să prindă traficanți de droguri. Cum s-a deghizat și în lei dansatori 

O forță de poliție thailandeză, formată în mare parte din bărbați, s-a îmbrăcat într-o trupă de dans feminin pentru a prinde un traficant de...

Un tânăr de 19 ani a murit într-un cumplit accident în Brăila. Sistemul eCall a alertat Poliția

Un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața, iar un altul, în vârstă de 18 ani, a ajuns în stare gravă la spital,...

ULTIMA ORĂ