„UE nu pleacă nicăieri”. Diplomații europeni refuză să plece din Kiev, deși Rusia amenință cu noi bombardamente

Kremlinul le-a cerut diplomaților străini aflați în Kiev să părăsească de urgență capitala ucraineană, avertizând că vor fi lansate noi atacuri. În ciuda apelului, diplomații europeni rămân pe poziții.

„UE nu pleacă nicăieri. Rămânem la Kiev”, a declarat Katarína Mathernová, ambasadoarea UE în Ucraina.

De asemenea, un purtător de cuvânt al ministerului francez de Externe a declarat, pentru France Info, că „este exclusă evacuarea” personalului său din Kiev. Pe de altă parte, ministerul polonez de Externe a subliniat că orice atac asupra ambasadei sale din Kiev va fi „tratat ca un act ostil”.

Un oficial al ministerului german de Externe a declarat pentru POLITICO faptul că amenințarea Rusiei la adresa cetățenilor străini „arată că Rusia rămâne hotărâtă să escaladeze conflictul”.

Apelul Rusiei către cetățenii străini și personalul diplomat de a părăsi Kievul vine după ce în weekend, Moscova a lansat peste 80 de rachete asupra capitale. Mai multe clădiri au fost lovite, iar 87 de persoane au fost rănite în urma atacurilor, potrivit oficialilor ucraineni.

Atacurile Rusiei, criticate de oficialii europeni

Acțiunile Rusiei au fost aspru criticate atât de președintele francez Emmanuel Macron, dar și de șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.

„Rusia a ajuns într-un impas pe câmpul de luptă, așa că terorizează Ucraina cu atacuri deliberate asupra centrelor orașelor. Se pare că Moscova ar fi folosit rachete balistice cu rază intermediară de acțiune Oreșnik, sisteme concepute să transporte focoase nucleare, ca o tactică politică de intimidare și o manieră nucleară imprudentă, la limita pragului”, a spus Kaja Kallas într-un mesaj pe rețelele sociale. 

La începutul acestei săptămâni, diplomați din peste 70 de țări s-au alăturat ministrului ucrainean de externe, Andrii Sybiha, în cadrul unei vizite în locurile vizate de atacuri în weekend. La vizită au participat o serie de reprezentanți ai țărilor din UE, printre care oficiali din Suedia, Austria, Irlanda și Lituania.

MAI MULT MEDIAFAX

Teste la un viaduct feroviar din sudul României. CFR anunță cum va decurge operațiunea

CFR anunță că în data de 27 mai, începând cu ora 7:30, vor avea loc testele tehnice finale pentru verificarea comportării suprastructurii viaductului Cârcea,...

Recomandăm și ...

România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”

România pune pe masă milioane pentru a deveni, în premieră, jucător la Washington și a câștiga influență în inima puterii americane. Într-un peisaj politic...

Teste la un viaduct feroviar din sudul României. CFR anunță cum va decurge operațiunea

CFR anunță că în data de 27 mai, începând cu ora 7:30, vor avea loc testele tehnice finale pentru verificarea comportării suprastructurii viaductului Cârcea,...

Sindicatul Metrorex, atac la ministrul Radu Miruță și la Cătălin Drulă – fostul șef de la Transporturi: „Manifestă ură față de metrou și salariați”

Sindicaliștii de la Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au transmis, marți, un comunicat prin care fac referire la incidentul grav de săptămâna trecută,...

ULTIMA ORĂ