Aproape douăzeci de orașe din departamentul Gironde al Franței s-au confruntat cu întreruperi de apă potabilă, în unele cazuri chiar cu întreruperi complete, relatează Le Figaro.
Luni și marți, gospodăriile au rămas fără apă potabilă. Miercuri, autoritățile au transmis că problema este în curs de remediere.
Mai mulți factori au contribuit la întreruperea de apă
„Combinația dintre valul de căldură, lucrări și această defecțiune a cauzat întreruperi ale alimentării cu apă, luni. Acest lucru ne-a permis să constatăm că, în prezent, consumul de apă este mai mare decât cel pe care îl producem. Consumul ridicat este probabil din cauza udării și umplerii intense a piscinelor din ultimele zile”, explică Christophe Martial, președintele unui sindicat, potrivit sursei.
O defecțiune a sistemului de alimentare cu apă din Cubzaguais și Fronsadais a fost cauzată de o pană la un turn de apă. Defecțiunea a fost produsă în noaptea de duminică spre luni.
Un alt turn de apă fusese gol timp de câteva săptămâni, din cauza lucrărilor efectuate la pereții săi.
Persoanele afectate de pană au primit apă îmbuteliată
„De obicei, consumul excesiv de apă începe în iulie. Perioada coincide cu primele valuri de căldură. Atunci, o parte a populației este în general în vacanță”, a mai transmis Martial. Orașele afectate de pană au primit apă îmbuteliată, luni și marți, mai arată sursa.
MAI MULT MEDIAFAX




