Azi, perchezițiile informatice la aparatura ridicată de la cei doi procurori a Parchetului Curții de Apel Constanța sunt continuate de specialiștii din Parchetul General. Tot azi, la Înalta Curte de Casație și Justiție se vor judeca contestațiile celor doi procurori arestați, Gigi Ștefan și Teodor Niță.
Avocații inculpaților consideră că există destule argumente pentru a convinge instanța că măsura arestului preventiv este mult prea drastică și poate fi înlocuită cu altă măsură sau chiar, “în cazul lui Teodor Niță, să fie lăsat în libertate întrucât în cazul acestuia nu ar exista un probatoriu solid ci doar acuzații susținute de declarația de martor a denunțătorului din caz, col. Rotaru”.
Depresia procurorului din Arestul Central
Surse apropiate anchetei au dezvăluit petru Gândul că starea de sănătate a procurorului suspendat Teodor Niță nu ar fi tocmai bună, acesta manifestând în arest simptome ale unei stări grave de depresie, însă cei de la Arestul Central au luat măsuri medicale imediate pentru ameliorarea situației.
„Această anxietate majoră este și pe fondul pierderii pe care acesta a avut-o în urmă cu câțiva ani, când fiul lui, executor judecătoresc, s-a sinucis cu pistolul pe care procurorul îl deținea în casă. Acum, în situația în care se află și pentru că el se consideră nevinovat, suportă greu arestul preventiv”, au explicat sursele pentru Gândul.
La data la care a avut loc tragedia, în noiembrie 2022, procurorul Niță a cerut ajutor de urgență, spunând că și-a găsit fiul împușcat. Tânărul, căsătorit și cu u copil mic, a decedat ulterior la spital.
La propunerea Parchetului General, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a plasat în arest preventiv, pe termen de 30 de zile, pe procurorii Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor.
Decizia pronunțată în camera de consiliu, la data de 15 mai 2026, precizează următoarele:
„În baza art. 226 alin.1 și 2 C.pr.pen. admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, cu privire la inculpații Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor.
În baza art.223 alin.2 C.pr.pen și art.202 alin.1, 3, 4 lit.e C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpaților ȘTEFAN GIGI VALENTIN (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 și art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și NIȚĂ TEODOR (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, faptă prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin.1 Cod penal cu referire la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 15.05.2026 până la data de 13.06.2026 inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă a inculpaților Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor”, se arată în decizia instanței.
În cazul lui Gigi Ștefan e acuzat de procurori că ar fi primit o mită de 60.000 euro chiar în propriul birou. În privința lui Teodor Niță, anchetatorii afirmă că a intervenit pe lângă un ofițer de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, pentru a nu sancționa o firmă administrată de o persoană apropiată procurorului.
Gigi Valentin Ștefan a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța între anii 2016 – 2024, iar Teodor Niță a fost procuror în aceeași instituție. Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, faptele care fac obiectul acestui dosar s-ar fi produs în perioada 2019 – 2025. Anchetatorii au indicii că inculpații, în calitate de procurori, ar fi acționat nelegal în mai multe dosare în care se fac acum cercetări într-o disjungere din acest prim dosar, printre aceste cauze existând și o urmărire penală efectuată împotriva unei persoane care ar fi nevinovată, dar acest lucru nu este cert și încă nedovedit.
Autorul recomandă:
- Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost reținuți și propuși ÎCCJ pentru arestarea preventivă. Peste 130.000 € au fost găsiți de anchetatori
- Stenograme incendiare din motivarea arestării celor doi procurori de la Constanța. Cum se dădeau bani, iezi, miei și organe pentru drob! Disjungere pentru polițiști, avocați și politicieni implicați
- Percheziții ale Parchetului General în Constanța. Sunt vizați procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță. Acuzațiile, trafic de influență și corupție
- Motivație pentru arestarea procurorilor Niță și Ștefan. “Ar putea fi conectați în mod nefiresc pentru un magistrat la mediul politic și de afaceri local!”
- Procurorii DNA fac percheziții la Primăria Iași în dosarul „Păcura”. Prejudiciul depășește 2 milioane de lei
- Parchetul General avertizează. Activitatea instanțelor și parchetelor superioare s-ar putea bloca din cauza noii Legi a salarizării unice
- CSM respinge proiectul noii Legi a salarizării unice al lui Bolojan, care va duce la plecări din sistem. „Generează mascat o nouă diminuare a pensiei de serviciu!”
- INML acuză Guvernul de ignoranță și abandonarea problemelor medicinei legale. “Ministerul Sănătății nu poate pretinde că nu a știut!”
- Trafic de influență. Polițist arestat pentru o șpagă de 10.000 de lei de la un coleg
- CNAIR ar putea fi pusă pe butuci de firma italiană Pizarroti. Italienii pregătesc executarea după litigiul privind autostrada Sebeș-Turda

