China mobilizează avioane și nave de război după apariția unei fregate olandeze în Marea Chinei. Beijingul acuză Amsterdamul de „provocare”

Armata chineză susține că a mobilizat forțe navale și aeriene pentru a respinge o fregată olandeză dintr-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud. Incidentul amplifică tensiunile din regiune, unde Beijingul își consolidează tot mai agresiv pretențiile teritoriale.

Ministerul Apărării din China a anunțat că fregata olandeză De Ruyter ar fi pătruns într-o zonă aflată sub controlul Beijingului în arhipelagul Paracel, teritoriu disputat de mai multe state asiatice.

Fregată olandeză „De Ruyter” – Foto: X/@sidhant – Imagine cu rol ilustrativ

Potrivit Reuters, armata chineză a mobilizat mijloace maritime și aeriene și a intervenit pentru a îndepărta nava militară olandeză.

„Comandamentul chinez a mobilizat forţe navale şi aeriene şi, în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare, a luat măsurile necesare, inclusiv avertismente verbale şi bruiaje electronice de avertizare, pentru a constrânge nava să se îndepărteze”, a transmis un purtător de cuvânt militar chinez într-un comunicat publicat pe rețelele sociale.

Tensiuni în creștere în Marea Chinei de Sud

Incidentul s-a produs în arhipelagul Paracel, o zonă strategică disputată între China și Vietnam. Beijingul controlează insulele din 1974, după un conflict naval cu Vietnamul, însă disputa teritorială nu a fost niciodată rezolvată.

Marea Chinei de Sud rămâne una dintre cele mai tensionate regiuni maritime din lume, unde China revendică vaste teritorii contestate de alte state riverane, în special Filipine și Vietnam.

Autoritățile chineze au calificat acțiunea fregatei olandeze drept o „încălcare gravă” a suveranității și securității naționale. Potrivit Beijingului, fregata De Ruyter și-ar fi activat în repetate rânduri elicopterul de bord, încălcând spațiul aerian controlat de China.

„Armata chineză avertizează solemn partea olandeză care trebuie să înceteze imediat intruziunile şi provocările sale”, se mai arată în comunicatul oficial.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Bruxelles propune măsuri pentru un ajutor umanitar mai eficient și o mai bună protecție a personalului umanitar

„Prin acest pachet, ne asigurăm că ajutorul vital este furnizat mai eficient, chiar și în cele mai dificile medii. În același timp, consolidăm reziliența...

Recomandăm și ...

Tranzacție: IT Genetics preia Scale Expert

IT Genetics, companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și eficiență operațională pentru afaceri, anunță preluarea integrală a Scale Expert, companie...

Tranzacție: IT Genetics preia Scale Expert

IT Genetics, companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și eficiență operațională pentru afaceri, anunță preluarea integrală a Scale Expert, companie...

Anchetă deschisă în Statele Unite privind vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială din 2026 de către FIFA

Procurorii generali din New York şi New Jersey au anunţat miercuri deschiderea unei anchete „privind practicile FIFA în materie de vânzare a biletelor” pentru...

ULTIMA ORĂ