Procesul privind atacul dejucat la concertul Taylor Swift din Viena se apropie de final

Beran A., a fost arestat pe 7 august 2024, cu o zi înainte de primul dintre cele trei concerte programate ale cântăreței americane la Viena, informează Reuters. Acesta a plănuit să atace mulțimea adunată în afara stadionului Ernst Happel, unde urmau să aibă loc concertele artistei. 

În contextul amenințărilor, toate cele trei spectacole au fost anulate, spre dezamăgirea fanilor și a artistei, care a descris ulterior situația drept „devastatoare”. 

Procurorii susțin că tânărul a încercat fără succes să cumpere ilegal arme, inclusiv o mitralieră și o grenadă de mână. De asemenea, acesta ar fi urmat instrucțiuni dintr-un videoclip al grupării Stat Islamic pentru fabricarea unei cantități mici de explozibil. 

Beran A. a pledat vinovat în fața acuzațiilor de planificarea atacului, infracțiuni care pot atrage o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. 

Procesul se desfășoară la Wiener Neustadt, în apropierea capitalei Austriei. Joi, acuzarea și apărarea își vor prezenta concluziile finale înainte ca jurații să se retragă pentru deliberări. Decizia instanței este așteptată în cursul zilei. 

MAI MULT MEDIAFAX

Australia dă în judecată gigantul american 3M pentru 1,4 miliarde de dolari din cauza „chimicalelor eterne” PFAS

Autoritățile australiene cer despăgubiri de peste 2 miliarde de dolari australieni, echivalentul a aproximativ 1,43 miliarde de dolari americani, susținând că spuma anti-incendiu furnizată...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan, vizită în Republica Moldova, vineri. Întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Programul deplasării

Ilie Bolojan efectuează vineri o vizită oficială în Republica Moldova, unde are programate întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Alexandru Munteanu. Discuțiile...

Alertă în Kuweit, după noi atacuri ale SUA în Iran. Armata a interceptat rachete și drone

Armata din Kuweit a declarat joi dimineaţă că sistemele sale de apărare antiaeriană interceptau rachete şi drone ostile, dar nu a precizat de unde...

SpaceX la bursă: cel mai mare IPO din istorie, cu un fondator de neclintit

Dacă totul merge conform planului, listarea SpaceX va fi cea mai mare ofertă publică inițială din istoria piețelor financiare. Compania lui Elon Musk –...

ULTIMA ORĂ