Concubina consilierului Radu Burnete îl desființează pe Nicușor Dan după incidentul cu drona din Galați:”Nu poţi aştepta atâtea ore fără să spui ceva”

Concubina lui Radu Burnete, consilierul prezidențial al lui Nicușor Dan, a criticat dur reacția târzie a președintelui, după ce drona rusească a pătruns în spațiul aerian al României și a explodat pe un bloc din Galați.

„Eu nu am aşteptarea ca Președintele să fie influencer sau pe breaking news, mi se pare înţelept să iasă public când ştie toate datele și poate da oamenilor mai multă certitudine.
Dar asta nu înseamnă că poţi aştepta atâtea ore fără să spui ceva, orice”, a transmis Elena Calistru pe rețelele de socializare.

„Azi se vede cel mai clar că nu se înţelege la nivelul administrației prezidențiale cum funcţionează lumea în care trăim”

Însuși comportamentul lui Nicușor Dan, care, în rolul de președinte al României și comandant Suprem al Armatei, nu a reacționat prompt într-un context grav pentru securitatea națională a țării, generează dezinformare în spațiul public online, precizează partenera lui Radu Burnete.

În mod paradoxal, fenomenul dezinformării online a fost tema discursului susținut de Nicușor Dan la summit-ul de la Palatul Cotroceni, prestație pe care Elena Calistru o definește ca fiind „jenantă”

„După discuția jenantă de zilele trecute apropo de dezinformare şi comunicare strategică, aş vrea să spun că azi se vede cel mai clar că nu se înţelege la nivelul instituției/ administrației prezidențiale cum funcţionează lumea în care trăim.

În orele scurse până la o reacție a instituției, spațiul informațional a fost deja inundat de framing-ul făcut fix de cei care contribuie la marile noastre vulnerabilități”, a precizat aceasta.

„Nu a oprit nimeni instituția sa nu iasă din minutul 2 să spună – suntem călare pe situație”

Partenera consilierului prezidențial a lui Nicușor Dan afirmă că reacția din partea Cotroceniului ar fi trebuit să fie imediată, pentru a-i asigura pe români că cea mai înaltă insituție a Statului, este „călare pe situație”.

„Și nu pentru că nu plătim softuri scumpe, ci pentru că autoritățile nu au înțeles că prima lor grijă trebuie să fie aceea de a comunica clar, ferm, transparent și, dacă se poate, empatic.

Nu a oprit nimeni instituția sa nu iasă din minutul 2 să spună – suntem călare pe situație, suntem în asta împreună, revenim cu toate datele.
Chiar suntem în lumea în care timpul nu mai are răbdare cu noi”, menționează aceasta.

„O bucățică de vină e si la cei ce nu au explicat suficient de ce avem nevoie de SAFE”

Elena Calistru le reproșează până și guvernanților care susțin programul SAFE, că reticența românilor față de această inițiativă este determinată și de lipsa de transparență celor aflați la putere.

„P.S. Și poate e momentul să înțelegem că sunt de arătat cu degetul cei care
blochează din rațiuni politicianiste o mai bună apărare a României prin mecanisme de tip SAFE.

Dar o bucățică de vină e si la cei ce nu au explicat suficient şi răbdător de ce avem nevoia asta.

Precum, într-o mică, dar importantă măsură, cei care trebuie să ne înghițim idealismul & virtue signaling câtă vreme nu suntem capabili, momentan, să ne apărăm singuri atât cât trebuie”, conchide partenera consilierului prezidențial.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

„Ucraina este pregătită să apere România”. Anunțul lui Zelenski după discuția cu Nicușor Dan

„Am avut o conversație cu Nicușor Dan, președintele României. Din partea tuturor ucrainenilor, i-am exprimat sprijinul pentru România și am dorit o recuperare cât mai...

Recomandăm și ...

Transgaz capătă rating de credit mai bun decât statul român, care îl controlează, după ce a terminat conducta Neptun Deep și a beneficiat de mai multe reglementări favorabile

Agenția de evaluare financiară Fitch a îmbunătățit ratingul de credit al companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de conducte magistrale de transport al...

FOTO A doua stație specială de reglaj al tensiunii din sistemul energetic național. Instabilitate mai mare între Rusalii și Ziua Copilului, din cauza consumului redus de electricitate

Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a anunțat că a pus sub tensiune cea de-a doua instalație STATCOM +/-150 MVAr (Compensator Sincron...

Confruntare economică tot mai probabilă: planul Ursulei Von der Leyen pentru China stârnește diviziuni în UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va solicita înalților funcționari să susțină o acțiune fermă împotriva importurilor chineze subvenționate, pregătind terenul pentru o...

ULTIMA ORĂ