Bătută cu ranga peste picioare, o femeie din Iași a cerut clemență pentru agresor, nimeni altul decât soțul ei

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei agresate, care își retrăsese plângere, iar acum își apără soțul și își contrazice propriul avocat.

Magistrații nu au luat în seamă nici argumentul soțului agresor, că toată familia trăiește din resursele lui financiare și copiii ar avea de suferit dacă ar merge la pușcărie, scrie Ziarul de Iași.

Judecătorii au menținut hotărârea primei instanțe, care îl condamnase cu executare.

În seara de 16 decembrie a anului trecut, V.N., aflat sub influența alcoolului și pe fondul unei crize de gelozie, și-a agresat violent soția în locuința lor. Potrivit anchetatorilor, bărbatul i-a cerut femeii să își depărteze picioarele, iar aceasta s-a conformat de teamă. Ulterior, Neculai a lovit-o în repetate rânduri cu o rangă de fier.

Gravitatea faptelor i-a determinat pe magistrații Judecătoriei să dispună condamnarea acestuia la un an și o lună de închisoare. Instanța a apreciat că violența manifestată depășește circumstanțele care ar fi putut justifica o pedeapsă mai blândă, chiar dacă inculpatul nu avea antecedente penale. De asemenea, din probele administrate a reieșit că nu era prima dată când acesta își agresa soția.

Soția își retrăsese plângerea!

Citește continuarea „cazului de Sindrom Stockholm” pe Ziarul de Iași

MAI MULT GANDUL.RO

Un copil de doi ani a murit la un loc de joacă în timpul evenimentului Zilele Orașului Satu Mare

Un copil de circa doi ani de zile a murit după ce s-a accidentat la un loc de joacă din Satu Mare, potrivit PresaSM....

Recomandăm și ...

Tranzacții intra-grup de peste 199 de miliarde de lei, verificate de ANAF. Ce probleme au găsit inspectorii la marile companii

ANAF a finalizat una dintre cele mai ample acțiuni de control din ultimii ani, care a vizat marile companii și tranzacțiile derulate între firme...

Parazitul care reuşeşte să transforme o celulă sănătoasă în una tumorală

Medicii au fost dintotdeauna interesaţi să înţeleagă procesul prin care o celulă sănătoasă se transformă într-o celulă canceroasă. Se cunosc numeroase mecanisme responsabile de...

Parazitul care reuşeşte să transforme o celulă sănătoasă în una tumorală

Medicii au fost dintotdeauna interesaţi să înţeleagă procesul prin care o celulă sănătoasă se transformă într-o celulă canceroasă. Se cunosc numeroase mecanisme responsabile de...

ULTIMA ORĂ