Iași: Se amână listarea SalubrIS și CTP la bursă. Moratoriu pentru societățile de stat

Două societăți aflate în subordinea Primăriei Iași, Salubris și Compania de Transport Public (CTP), figurează pe lista întocmită de Guvern pentru o posibilă listare la bursă. Inițial, pe lista elaborată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) s-a aflat și ApaVital, însă documentul transmis Senatului a fost redus de la 43 la 22 de companii.

În forma finală a listei se regăsesc, pe lângă CTP Iași și Salubris, și alte societăți locale, precum CTP Cluj-Napoca și Amenajare Edilitară și Salubrizare Sector 5 SA, informează Ziarul de Iași. Totodată, sunt incluse companii de interes național, între care Loteria Română, CNAIR și Compania Națională Aeroporturi București.

Contactată de gazetarii ieșeni, conducerea ApaVital a precizat că societatea nu a primit până în prezent nicio notificare oficială sau solicitare din partea AMEPIP ori a autorității publice tutelare – Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași (ARSACIS) – privind o eventuală analiză a oportunității listării la bursă.

„Decizia de inițiere a unor demersuri de listare pe piața de capital aparține acționarilor și nu companiei”, a transmis directorul general al ApaVital, Mihail Doruș.

Principalul acționar al ApaVital este Consiliul Județean Iași, care deține peste 99% din acțiuni. Activitatea operatorului regional de apă și canalizare este coordonată de ARSACIS, organizație din care fac parte peste 110 primării din județ, alături de Consiliul Județean Iași.

Citiți continuarea pe Ziarul de Iași

Sursa foto: Ziarul de Iași

MAI MULT GANDUL.RO

O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată

O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată, potrivit TVP World. Este vorba despre Estonia ar putea fi...

Recomandăm și ...

Mașini SH din Germania: Un nou concurent pentru Mobile și Autoscout24, site-uri care vând românilor mașini de sute de milioane de euro anual

Pentru români și alți europeni, cele două site-uri germane, mobile.de și autoscout24.de, reprezintă sursa majoră a importului a peste 350.000 de vehicule second-hand anual....

Barometrul vizibilităţii miniştrilor – Miniştrii Rogobete, Miruţă, Ivan, Nazare, primele locuri în top în aprilie / Doi membri ai Guvernului au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi...

Miniştrii Alexandru Rogobete, Radu Miruţă, Bogdan Ivan şi Alexandru Nazare ocupă, în ordine, primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna aprilie, deschis...

Nadia Comăneci va fi decorată sâmbătă de preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Mesajul transmis de Gheorghe Hagi

Marea gimnastă Nadia Comăneci va fi decorată sâmbătă de preşedintele Nicuşor Dan cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, în cadrul...

ULTIMA ORĂ