Lider sindical din Poliția Capitalei, prins băut la volan în Argeș

Potrivit informațiilor, polițistul, în vârstă de 39 de ani, încadrat la Secția 28 Poliție – Biroul Criminalistic, a fost oprit în trafic duminică dimineață, în jurul orei 06:30, pe raza orașului Mioveni, județul Argeș.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurilor legale, acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Mioveni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Surse din poliție au precizat că pe numele agentului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de articolul 336 alineatul (1) din Codul Penal.

MAI MULT MEDIAFAX

Când vara nu-i ca vara, e mai rău / Ce este domul de căldură de deasupra Europei

Realitatea meteorologică a săptămânii care tocmai a trecut a scris istorie, indiferent de ce spun scepticii sau conservatorii sau cei care nu vor să...

Recomandăm și ...

BBC, reportaj din blocul lovit de dronă la Galați: „Ne-au spus că suntem protejați de NATO. Uite unde suntem acum”

În unele părți ale Europei, invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina poate părea o amenințare îndepărtată. În România însă, războiul este „la...

Cafenea închisă la Teheran pentru promovarea „satanismului”

Poliția iraniană a închis o cafenea situată în centrul Teheranului, acuzată că promova „activități satanice”, au relatat duminică mass-media locale, scrie AFP. Situat pe...

ULTIMA ORĂ