Traian Băsescu: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic”. Ce spune fostul președinte despre formarea unei noi majorități

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că procesul pentru desemnarea unui nou premier trebuie grăbit, afirmând că doar un prim-ministru desemnat oficial poate negocia o majoritate parlamentară.

„Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că doar poţi presupune că ai o majoritate până când ajungi la vot în Parlament”, a declarat Traian Băsescu, duminică, potrivit România TV.

Băsescu a declarat că adevărata majoritate se vede abia în momentul votului din Parlament.

„Nu poţi să ştii cine are majoritate până nu se votează în Parlament”, a spus acesta, adăugând că există o mare diferență între o majoritate negociată de un premier desemnat și situația în care se cere partidelor să vină la Cotroceni cu o majoritate deja formată.

„Şi e una când această majoritate este negociată de un premier desemnat şi el are credibilitatea să negocieze o majoritate şi alta când spui: «nu veni la Cotroceni fără majoritate»”, a afirmat Băsescu.

Acesta a amintit că premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a-și construi programul de guvernare și pentru a obține sprijin parlamentar. El a criticat și ideea unui premier fără afiliere politică.

„Este o copilărie ca, într-o situaţie cum e România, să desemnezi un premier neangajat politic”, a declarat fostul președinte.

În opinia sa, PSD are cele mai mari șanse să formeze o majoritate parlamentară, spre deosebire de PNL.

„PSD poate face majoritate, PNL nu poate”, a spus Băsescu.

„Dar PSD are capacitatea de a negocia majorităţi în Parlament. Ştiu să facă asta de când s-au înfiinţat. Ştiu să-şi creeze majorităţi, mai mult sau mai puţin transparente, când au nevoie de voturi, le au acolo”, a afirmat fostul președinte.

Acesta a comentat și posibilitatea unei noi nominalizări a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier, despre care spune că nu ar fi corectă din punct de vedere constituțional.

„Adică nu poţi, după ce Parlamentul a dat un vot şi guvernul a căzut, să spui «votează-mă». Adică discreditezi şi Parlamentul. Probabil, soluţia corectă politic ar fi ca Bolojan să-şi reia funcţia de la Senat”, a declarat fostul președinte.

Moțiunea PSD-AUR a fost votată de 281 de parlamentari, însă până în prezent nu a fost găsită o soluție pentru formarea unui nou Guvern cu puteri depline.

MAI MULT MEDIAFAX

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Cei doi pregătesc o petrecere de trei zile în Sicilia

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din...

Recomandăm și ...

FOTO Hidroelectrica ține oferta cu preț mic în facturi și luna aceasta

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și furnizor pentru un milion de clienți, păstrează oferta de 0,45000 lei/kW, fără taxe, din...

FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât vor plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină

Tarifele de referință RCA pentru persoane fizice continuă să urce, creșterea medie față de luna noiembrie 2025 fiind de 12,3% în cazul autoturismelor și...

FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât vor plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină

Tarifele de referință RCA pentru persoane fizice continuă să urce, creșterea medie față de luna noiembrie 2025 fiind de 12,3% în cazul autoturismelor și...

ULTIMA ORĂ