Atenție, șoferi! Podul Giurgiu-Ruse se închide temporar circulației

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată în perioada 4-5 iunie, ca urmare a unor lucrări efectuate de autoritățile bulgare, a anunțat Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Potrivit informării, traficul va fi închis complet pe ambele sensuri de mers joi, 4 iunie, între orele 09:00 și 21:00. Restricția se aplică tuturor categoriilor de vehicule.

Trafic permis doar pentru mașinile mici

După ora 21:00, circulația va fi reluată parțial.

Astfel, în intervalul 4 iunie, ora 21:00 – 5 iunie, ora 09:00, vor putea traversa podul doar autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone.

Măsura a fost luată pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a podului. Pe sensul de mers către România vor fi executate lucrări de asfaltare și vor fi realizate intervenții la rosturile de dilatație dintre secțiunile reparate.

Rute alternative recomandate șoferilor

Poliția le recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările și să utilizeze alte puncte de trecere a frontierei către Bulgaria.

Printre variantele disponibile se numără punctele de frontieră de la Calafat și Bechet, în județul Dolj, Zimnicea și Turnu Măgurele, în județul Teleorman, precum și Călărași-Silistra.

De asemenea, pot fi folosite punctele de trecere din județul Constanța, respectiv Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir.

Podul Prieteniei dintre Giurgiu și Ruse reprezintă una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria. În ultimii ani, circulația a fost afectată în repetate rânduri de lucrările de reparații desfășurate pe partea bulgară a infrastructurii.

MAI MULT MEDIAFAX

Cea mai înaltă clădire din lume prinde contur. Va avea 1 kilometru înălțime

Turnul Jeddah din Arabia Saudită se apropie de un record mondial impresionant. Clădirea va deveni prima construcție din lume care va atinge o înălțime...

Recomandăm și ...

Record mondial la omagierea actriței Marilyn Monroe. Sute de femei și bărbați, costumeți în stilul vedetei | GALERIE FOTO

Peste o mie de persoane s-au adunat în acest weekend în Palm Springs, California, pentru a o omagia pe legendara actriță Marilyn Monroe.

ULTIMA ORĂ