Guvernatorul Băncii Portugaliei spune că BCE trebuie să acționeze în privința inflației cât mai curând posibil

Banca Centrală Europeană trebuie să intervină cât mai repede în problema inflației, a declarat sâmbătă Alvaro Santos Pereira, membru al Consiliului de Guvernare al BCE și guvernator al Băncii Portugaliei, într-un interviu acordat postului portughez Antena 1.

Potrivit acestuia, inflația rămâne principala preocupare a instituției, iar deciziile trebuie luate rapid pentru a nu declanșa efecte economice mai grave, scrie Reuters.

„Preocuparea noastră în acest moment este inflația; trebuie să analizăm datele cu mare atenție. Dar cred, de asemenea, că, analizând ce s-a întâmplat în trecut, trebuie să acționăm cât mai curând posibil, pentru a evita un impact secundar mai mare”, a declarat Pereira.

Oficialul BCE a mai făcut câteva precizări și în privința riscului unei spirale inflaționiste și a spus că preferă măsuri rapide și sigure.

„Când există o spirală inflaționistă, prefer să acționăm rapid și decisiv”, a afirmat acesta.

Întrebat dacă susține o majorare a dobânzii la următoarea ședință a BCE, programată luna viitoare, Pereira a evitat să răspundă.

„Vom avea noi estimări BCE și date din diferite țări, vom analiza ce se întâmplă cu prețurile și apoi vom lua o decizie”, a spus el.

MAI MULT MEDIAFAX

Studiu. Adolescenții dorm tot mai puțin. Care sunt efectele asupra sănătății

Adolescenții din Statele Unite dorm mai puțin ca niciodată, potrivit unui nou studiu realizat de Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota. Cercetarea, publicată...

Recomandăm și ...

Modificări importante la concediile medicale, începând de astăzi. Ce se schimbă pentru pacienți

Cinci categorii de angajați vor fi plătiți și pentru prima zi de concediu medical. Excepțiile adoptate de Parlament la finalul lunii aprilie se aplică...

SpaceX a obţinut un contract de 4,16 miliarde de dolari în SUA, pentru sateliţi militari de detectare a ameninţărilor

Forţa Spaţială a SUA a atribuit companiei SpaceX un contract în valoare de 4,16 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de sateliţi...

Alegerile prezidenţiale din Columbia: O figură emblematică a stângii şi un milionar admirator al lui Trump se vor înfrunta în turul al doilea

Turul doi al alegerilor prezidenţiale din Columbia va opune un aliat al preşedintelui de stânga în exerciţiu, Gustavo Petro, şi un avocat milionar, admirator...

ULTIMA ORĂ