Diplomatul rus a afirmat că Bucureștiul ar fi vorbit inițial despre o presupusă lovitură deliberată asupra unui obiectiv civil, pentru ca ulterior președintele Nicușor Dan să declare că drona rusească și-ar fi schimbat traiectoria în urma acțiunii apărării antiaeriene ucrainene și ar fi intrat în spațiul aerian românesc.
„Atragem atenția asupra inconsecvențelor din declarațiile oficialilor români”, a spus reprezentantul Rusiei.
Potrivit acestuia, țara noastră ar fi trecut de la acuzația privind o lovitură deliberată la explicația potrivit căreia drona a ajuns pe teritoriul românesc după intervenția apărării antiaeriene ucrainene.
Moscova a folosit această diferență de nuanță pentru a contesta responsabilitatea Rusiei și pentru a sugera, fără a prezenta dovezi, o posibilă „provocare” a Kievului, menită să testeze reacția statelor NATO și să accelereze implicarea acestora în conflict.
Reprezentantul rus a susținut că această ipoteză „nu a fost nici măcar luată în considerare” de partea română și a acuzat Bucureștiul că ar fi preluat imediat „agenda politică” a partenerilor occidentali.
Contextul declarației președintelui României este însă esențial. Nicușor Dan nu a negat proveniența dronei și nu a pus sub semnul întrebării responsabilitatea Rusiei. Dimpotrivă, el a vorbit despre o dronă rusească și a condamnat acțiunile Moscovei, în contextul atacurilor lansate asupra Ucrainei, în apropierea graniței cu România.
În intervenția sa la ONU, Rusia nu a negat că forțele sale au atacat în aceeași noapte obiective din apropierea graniței României, inclusiv facilități din portul Reni, în regiunea Odesa. Moscova a susținut însă că atacurile au vizat infrastructură militară ucraineană și transporturi de echipamente occidentale destinate armatei ucrainene.
Incidentul de la Galați, provocat de drona rusească, s-a soldat cu rănirea a doi civili, între care un copil, și cu evacuarea a aproximativ 70 de persoane din blocul lovit de dronă.
MAI MULT MEDIAFAX






