Reprezentantul Marii Britanii la ONU: Suntem alături de Ucraina, România și toți aliații noștri din NATO

„Acest incident demonstrează impactul crescând al războiului Rusiei împotriva Ucrainei dincolo de granițele Ucrainei. Acțiunile Rusiei reprezintă o încălcare gravă a spațiului aerian al NATO. Acestea au fost imprudente și au constituit o încălcare inacceptabilă a suveranității României.

Regatul Unit condamnă cu fermitate această nouă escaladare care a pus vieți în pericol. Rusia a demonstrat încă o dată că nu are nicio considerație pentru viața civililor, pentru dreptul internațional sau pentru suveranitatea vecinilor săi. Și să fim clari în privința responsabilității”, a declarat James Kariuki.

Acesta a precizat că incidentul reprezintă „o consecință directă a invaziei” Rusiei în Ucraina, precizând că a provocat moartea a 15. 000 de civili ucraineni încă de la începutul războiului.

„Alianța este pe deplin pregătită să-și apere membrii”

Reprezentantul Regatului Unit la Consiliul de Securitate al ONU a precizat că țara sa colaborează strâns cu România, dar și cu aliații NATO.

„Regatul Unit colaborează strâns cu România și cu aliații NATO, inclusiv prin contribuția noastră continuă la misiunile de patrulare aeriană cu avioanele Forțelor Aeriene Regale pe flancul estic al NATO. Puterea combinată a NATO este de neegalat, iar hotărârea sa de a apăra pacea și securitatea în Europa este de neclintit”, a declarat James Kariuki.

Acesta a precizat că Regatul Unit rămâne ferm în angajamentul de a „apăra fiecare centrimetru de pe teritoriul NATO”.

„Suntem alături de Ucraina, de România și de toți aliații noștri din NATO. Presiunea pe care o exercităm asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului său ilegal împotriva Ucrainei nu va înceta până când nu va fi asigurată o pace justă și durabilă”, a conchis  reprezentantul Regatului Unit la Consiliul de Securitate al ONU.

MAI MULT MEDIAFAX

Scenariul de coșmar pentru Europa: Extrema dreapta și stânga radicală ar putea juca finala prezidențială din Franța

Franța se îndreaptă spre un scenariu politic care provoacă neliniște în Europa: un tur doi al alegerilor prezidențiale din 2027 între extrema dreaptă și...

Recomandăm și ...

De la Londra la un cătun din Apuseni. Andy Hertz, omul din spatele comunității „Mutat la țară”, demolează mituri: „Nu stați doar în iarbă”

Andy Hertz, românul care a dezvoltat „Mutat la țară – viața fără ceas”, una dintre cele mai mari comunități dedicate promovării unui stil de...

Starbucks trece pe pierdere în România, cea mai mare din ultimul deceniu, după 4 ani consecutivi de profit. A închis unele cafenele din București, dar a deschis în alt...

Operatorul lanțului Starbucks pe piața locală a încheiat 2025 cu afaceri ușor în scădere și a trecut pe pierdere, după patru ani consecutivi de...

Starbucks trece pe pierdere în România, cea mai mare din ultimul deceniu, după 4 ani consecutivi de profit. A închis unele cafenele din București, dar a deschis în alt...

Operatorul lanțului Starbucks pe piața locală a încheiat 2025 cu afaceri ușor în scădere și a trecut pe pierdere, după patru ani consecutivi de...

ULTIMA ORĂ