Serena Williams revine în tenis după aproape patru ani de pauză. La ce turneu va juca

Serena Williams a primit un wildcard pentru turneul de la Queen’s Club, care începe pe 8 iunie, la Londra. Fosta mare campioană americană va evolua în proba de dublu feminin, conform BBC.

Partenera sa nu a fost anunțată oficial, însă presa internațională scrie că Serena Williams ar urma să joace alături de Victoria Mboko, o jucătoare canadiană în vârstă de 19 ani.

Serena Williams, în vârstă de 44 de ani, nu a mai jucat un meci oficial din 2022, când a participat la US Open. Atunci, ea a spus că se „îndepărtează” de tenis, după o carieră de 27 de ani.

Luni, Williams a publicat pe rețelele sociale un videoclip în care apare intrând pe un teren de tenis, alături de mesajul: „Veștile bune circulă repede”.

„Queen’s Club pare locul perfect pentru a începe acest nou capitol. Iarba mi-a oferit unele dintre cele mai importante momente ale carierei mele și sunt încântată să revin în competiție pe una dintre cele mai emblematice scene ale acestui sport”, a spus Serena Williams.

Turneul de la Queen’s are loc cu trei săptămâni înainte de Wimbledon, competiție pe care Serena Williams a câștigat-o de șapte ori la simplu și de șapte ori la dublu. Pentru a participa la Wimbledon, americanca ar avea nevoie de un wildcard.

Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Grand Slam la simplu. Ea a fost lider mondial timp de 319 săptămâni și a câștigat 73 de titluri WTA la simplu.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Prima declarație a lui Ilie Bolojan după convocarea Congresului extraordinar al PNL

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că a propus organizarea unui Congres extraordinar al partidului pe 21 iunie, argumentând că formațiunea are nevoie de...

Comisia Europeană vrea să prelungească protecția refugiaților ucraineni. Categoria exclusă

Comisia Europeană intenționează să propună prelungirea protecției temporare acordate refugiaților ucraineni în statele membre ale UE, însă cu o modificare semnificativă: bărbații de vârstă...

Cum a răspuns Kelemen Hunor la afirmațiile că a fost sunat de premierul Ungariei să nu voteze Guvernul Veştea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a catalogat ca „fabulaţii şi invenţii, lipsite de orice logică” afirmațiile potrivit cărora formaţiunea sa ar fi luat decizia de...

ULTIMA ORĂ