La Veranda Mall, muzica prinde viață. Festivalul Gramophone revine cu o nouă ediție dedicată tinerelor talente muzicale și oferă publicului un spectacol inedit

Amfiteatrul Veranda Mall va deveni scena pe care tineri interpreți cu vârste cuprinse între 4 și 20 de ani vor urca pentru a-și demonstra abilitățile vocale și muzicale. Evenimentul își propune să promoveze arta, patrimoniul cultural și tinerele talente, oferindu-le participanților oportunitatea de a concura, de a se exprima artistic, de a se face remarcați într-un cadru dedicat muzicii și, nu în ultimul rând, întâlnirea tinerilor interpreți cu o serie

de personalități ale industriei muzicale din România.

Ajuns la ediția a IV-a, Festivalul Gramophone continuă să își consolideze locul în peisajul cultural al Bucureștiului și să contribuie la dezvoltarea scenei muzicale românești și internaționale. Anul acesta, festivalul revine în aer liber, într-un spațiu dedicat comunității, artei și experiențelor care aduc oamenii împreună.

Concursul se desfășoară în intervalul 10:00-18:00 și va fi prezentat de doi artiști bine-cunoscuți: Doru Todoruț (Deepcentral, Gramophone România) și Simona Muscă (regizor artistic). Intrarea este gratuită, iar iubitorii de muzică, artă și spectacol de toate vârstele sunt invitați să se lase inspirați de energia și talentul tinerilor interpreți.

A oferi contexte, ocazii, spații de manifestare a artei pentru cei tineri înseamnă să întinzi o mână salvatoare acestora. Tinerii care se pregătesc pentru a deveni artiști peste câțiva ani nu au prea multe opțiuni. Cu atât mai meritorie este implicarea Veranda Mall în acest festival,” declară Doru Tudoruț.

Citeşte comunicatul integral AICI

MAI MULT MEDIAFAX

Parchetul General, despre noua lege a salarizării: Riscă să afecteze statutul magistratului

„Ministerul Public a transmis Ministerului Justiției în cursul zilei de astăzi, 2 iunie 2026, un punct de vedere privind Proiectul de Lege privind salarizarea...

Recomandăm și ...

Doar zece oameni selectează conducerile companiilor de stat. Oana Gheorghiu: „Este o problemă de sistem”

Vicepremierul interimar Oana Gheorgiu afirmă că selecția conducerilor companiilor de stat din România este realizată de doar trei firme private, care au împreună zece...

O nouă țară interzice telefoanele în școli

Începând cu 1 septembrie, Polonia dorește să interzică utilizarea telefoanelor mobile în școli de către elevii sub 16 ani.

Guvernul dă asigurări: România nu pierde fonduri și nici accesul la finanțarea aprobată prin instrumentul SAFE.

Implementarea Planului național SAFE continuă conform etapelor asumate, iar alocarea de 16,68 miliarde euro rămâne disponibilă integral, a transmis marți, 2 mai, Guvernul,

ULTIMA ORĂ