Laura Codruţa Kovesi, scrisoare către Comisia Europeană, pe tema unor modificări legislative din Slovacia, care ”reduc substanţial protecţia efectivă a intereselor financiare ale UE”

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, a transmis o scrisoare Comisiei Europene, în care reclamă că recentele modificări legislative privind acordarea de sprijin şi subvenţii în agricultură din Slovacia, ”reduc substanţial protecţia efectivă a intereselor financiare ale UE, precum şi a interesului financiar naţional”. Modificările legislative au ridicat îngrijorare şi în rândul mai multor parlamentari europeni, care arată, într-o scrisoare către Comisia Europeană, că legislaţia ”nu exclude solicitanţii de la primirea de fonduri UE, chiar dacă sunt anchetaţi penal, acuzaţi sau chiar condamnaţi definitiv. Suspendarea plăţilor subvenţiilor se aplică doar unei game limitate de infracţiuni, în timp ce infracţiunile grave, cum ar fi frauda, ​​se pare că nu se numără printre motivele de excludere automată”.

MAI MULT NEWS.RO

Kremlinul anunță că războiul s-ar putea încheia „până la sfârșitul zilei”. Condiția pusă de ruși

Războiul s-ar putea încheia „până la sfârșitul zilei” dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski ordonă trupelor sale să se retragă din regiunile rusești. Declarația aparține...

Recomandăm și ...

Sorana Cîrstea, învinsă de Mirra Andreeva în 56 de minute, în sferturi la Roland-Garros

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi favorită 18, a fost învinsă, marţi, în sferturile de finală ale turneului de grand slam de la Roland-Garros.

Suceava: Un microbuz s-a răstunat în judeţul Suceava / Opt persoane, identificate la faţa locului, patru fiind evaluate de medici

Un microbuz s-a răsturnat, marţi, în judeţul Suceava, patru persoane fiind evaluate de faţa locului.

Băsescu: Nu merge cu premier surogat. Ideea unui „guvern al meu” este o eroare / Singura soluţie credibilă şi utilă, menţinerea alianţei şi desemnarea unui alt premier de la...

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, marţi, despre nominalizarea premierului, că nu merge cu premier surogat şi ideea unui „guvern al meu”, prin desemnarea unui...

ULTIMA ORĂ