Șeful Armatei, pus sub învinuire într-un dosar DNA. Este suspect de trafic de influență și abuz în serviciu

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), secția militară, pentru a fi audiat. Generalul Gheorghiță Vlad nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul DNA și a evitat dialogul cu jurnaliștii prezenți la fața locului. Surse judiciare afirmă că dosarul în care a fost chemat înaltul ofițer ar privi fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

UPDATE – DNA comunică oficial: VLAD GHEORGHIȚĂ, suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției

La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului VLAD GHEORGHIȚĂ, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.

Suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget

Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.

Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.

Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală, comunică DNA.

UPDATE – Generalul a fost pus sub învinuire. Gheorghiță Vlad are calitatea de suspect

Surse judiciare afirmă că dosarul în care a fost chemat înaltul ofițer ar privi fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Ancheta ar viza modalitatea în care fiica unui alt general ar fi accesat locurile de studenți dedicate militarilor la Academia Națională de Educație Fizică și Sport – cu posibilitatea complicitații lui Vlad Gheorghiță. Aceasta urma să aibă acces automat la un loc de muncă în Armată după finalizarea studiilor. La dosar există și stenograme, conform surselor Gândul.

Se suspectează că Gheorghiță ar fi semnat în locul ministrului Apărării.

Dosarul a fost deschis din toamna anului 2025 pe angajări în sistemul militar – extinderea cercetărilor și audierea lui Gheorghița vin în urma audierilor inițiale și a perchezițiilor informatice, descoperindu-se discuții care îl implicau și pe general.

Reacția Statului Major al Apărării

În acest moment, Direcția Națională Anticorupție desfășoară activități specifice de verificare. Pentru a nu influența acțiunile aflate în desfășurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituția cooperează pe deplin cu autoritățile abilitate și va comunica informațiile care pot fi făcute publice, în condițiile legii.

Prezența la DNA a celui mai înalt militar activ din România vine într-un context sensibil pentru instituțiile din domeniul apărării, iar lipsa unor explicații oficiale a generat numeroase speculații.

La acest moment nu este clar dacă generalul Gheorghiță Vlad a fost convocat în calitate de martor, persoană care poate furniza informații într-un dosar aflat în lucru sau într-o altă calitate procesuală.

Recomandarea autorului: Nici bine n-a plasat comenzile, că Armata se pregătește de programele din SAFE. Ce i-a anunțat șeful Armatei pe maiștrii militari

MAI MULT GANDUL.RO

Danemarca are, în sfârșit, Guvern. Anunță reforme pe invers decât în România

Transportul public mai ieftin, înjumătățirea TVA și îngrijirea stomatologică gratuită se numără printre reformele sociale pe care le va implementa noul guvern danez, a...

Recomandăm și ...

Generalul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi rector al Academiei de Poliţie, a murit la vârsta de 74 de ani

Generalul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi rector al Academiei de Poliţie, a murit la vârsta de 74 de ani.

Uniunea Barourilor: Formele de protest declanşate de personalul din instanţe şi parchete determină o funcţionare discontinuă a serviciului public al justiţiei / Aceste măsuri, luate fără consultarea avocaţilor

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) se declară nemulţumită de faptul că formele de protest declanşate de personalul auxiliar de specialitate şi conex...

Analiză Frames: România riscă să devină în următorii ani o ţară de chiriaşi, controlată de fonduri de investiţii, algoritmi şi capital global

România riscă să devină în următorii ani o ţară de chiriaşi, controlată de fonduri de investiţii, algoritmi şi capital global, din cauza creşterii într-un...

ULTIMA ORĂ