Un autobuz care circula pe ruta Moscova – Simferopol a fost lovit de o dronă în regiunea Donețk aflată sub control rusesc. Autoritățile instalate forțat de Moscova în regiunea ucraineană a anunțat bilanțul tragic, șapte morți și 11 răniți, toți civili.
Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost rănite după ce o dronă a lovit un autobuz de pasageri în orașul Ienakievo, din regiunea Donețk controlată de Rusia. Vehiculul efectua o cursă regulată între Moscova și Simferopol, în peninsula Crimeea anexată ilegal de Federația Rusă încă din 2014, scrie BBC.
Anunțul a fost făcut de Denis Pușilin, liderul administrației instalate de Moscova în regiune, care a precizat că toate persoanele rănite au fost transportate la unități medicale și primesc îngrijiri de specialitate.
„La Ienakievo, o dronă a lovit un autobuz Moscova-Simferopol; potrivit informaţiilor preliminare, şapte civili au fost ucişi. Alte unsprezece persoane au suferit răni de gravitate variabilă şi toate primesc îngrijirile necesare”, a declarat Denis Pușilin, șeful administrației locale susținute de Rusia.
Incidentul are loc în contextul intensificării atacurilor cu drone pe teritoriul controlat de ambele tabere implicate în război. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că în noaptea de marți spre miercuri sistemele de apărare aeriană ruse au interceptat și distrus 354 de drone ucrainene lansate asupra mai multor regiuni ale Federației Ruse.
Printre zonele vizate s-a aflat și regiunea Leningrad, unde guvernatorul Aleksandr Drozdenko a afirmat că forțele ruse au doborât aproximativ 50 de drone. Autoritățile ruse susțin că atacurile aeriene cu drone s-au intensificat în ultimele săptămâni, în special asupra infrastructurii și a obiectivelor aflate în apropierea marilor centre urbane.
Victime și în Ucraina
În paralel, autoritățile ucrainene au raportat noi victime în urma atacurilor lansate de forțele ruse.
În orașul Herson, din sudul Ucrainei, o femeie în vârstă de 86 de ani a fost ucisă într-un atac cu drone, potrivit informațiilor furnizate de șeful administrației militare locale, Iaroslav Șanko.
Acest incident a avut loc în cadrul unui atac mai amplu lansat de Moscova în timpul nopții, forțele aeriene ucrainene afirmând că Rusia a lansat 198 de drone asupra mai multor regiuni, dintre care 189 au fost doborâte. Ultimul val de atacuri survine la o zi după ce Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri asupra Ucrainei de la începutul invaziei pe scară largă din 2022.
Cel puțin 22 de persoane au fost ucise după ce Rusia a lansat peste 700 de rachete și drone în noaptea de luni spre marți, au declarat oficialii ucraineni.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că infrastructura civilă și instalațiile energetice au fost ținta atacurilor în toată țara, peste 100 de persoane fiind rănite.





