Cea mai performantă aeronavă din flota TAROM va purta numele lui Mircea Lucescu

TAROM a semnat un protocol cu familia lui Mircea Lucescu pentru ca numele fostului internațional și selecționer al României să fie atribuit unei aeronave Boeing 737 MAX, cea mai performantă din flota sa.

Protocolul a fost semnat de Elena și Răzvan Lucescu, soția și fiul antrenorului, alături de directorul general al TAROM, Bogdan Costaș.

„Tatăl meu a dedicat o viaţă întreagă fotbalului românesc şi european. Faptul că numele lui va fi purtat de o aeronavă TAROM este un omagiu pe care familia noastră îl primeşte cu emoţie şi recunoştinţă. Sperăm că această aeronavă va călători mereu cu bine şi va fi un simbol al performanţei”, a declarat Răzvan Lucescu.

„Cel mai puternic omagiu pe care TAROM îl putea aduce marelui antrenor”

Directorul general al companiei, Bogdan Costaș, a spus că alegerea numelui lui Mircea Lucescu este un omagiu adus antrenorului.

„Nu întâmplător am ales să denumim cea mai performantă aeronavă din flota TAROM cu numele lui Mircea Lucescu. Este, în primul rând, cel mai puternic omagiu pe care TAROM îl putea aduce marelui antrenor. Și este, totodată, un simbol al valorilor pe care marii reprezentanți ai sportului românesc le-au întrupat de-a lungul timpului: oameni care au apărut din locuri și din situații în care nimeni nu le dădea nicio șansă și care, prin muncă, disciplină și un set de valori morale solide, au reușit să facă performanță și să dea încredere tuturor românilor. Acestea sunt și valorile TAROM”, a declarat Bogdan Costaș.

Inițiativa continuă seria prin care TAROM atribuie numele unor mari sportivi români aeronavelor sale. În 2024, compania a semnat un protocol similar pentru utilizarea numelui Nadiei Comăneci, atribuit unei aeronave Boeing 737-800. Avionul a transportat lotul olimpic al României la Jocurile Olimpice de la Paris.

Mircea Lucescu este considerat cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc. De-a lungul carierei, a câștigat trofee în România, Turcia și Ucraina și a pregătit echipe precum Dinamo, Rapid, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk și Dinamo Kiev. El a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.

MAI MULT MEDIAFAX

Luare de ostatici în California: Suspectul a fost împușcat de FBI după un asediu de 12 ore

Incidentul a început marți după-amiază, după ce autoritățile au fost alertate în legătură cu o amenințare cu bombă la o clădire care găzduiește o...

Recomandăm și ...

Sindicatele din Educație se pregătesc de un mega-protest. 20.000 de profesori sunt așteptați la București pe 17 iunie

Cele două federații reprezentative din învățământul preuniversitar se pregătesc de un mega-protest. 20.000 oameni ar trebui să ajungă la București, pe 17 iunie, pentru...

Ce este un sistem de operare și de ce contează pe telefon, laptop sau televizor

Un sistem de operare este unul dintre cele mai importante elemente ale oricărui dispozitiv modern, deși mulți utilizatori nu se gândesc prea des la...

Ce este un sistem de operare și de ce contează pe telefon, laptop sau televizor

Un sistem de operare este unul dintre cele mai importante elemente ale oricărui dispozitiv modern, deși mulți utilizatori nu se gândesc prea des la...

ULTIMA ORĂ