Mutare proiectelor pe fonduri de grant
Oficialul a precizat că una dintre priorități a fost repoziționarea proiectelor mature sau aproape finalizate pe componenta de grant, pentru a maximiza șansele de absorbție a fondurilor nerambursabile. Potrivit acestuia, România mai are de clarificat doar sume marginale în valoare de câteva zeci de milioane de euro.
„După cum știți, aceasta este a treia și ultima modificare a PNRR. Obiectivul este unul foarte simplu, e pragmatic, este să maximizăm fondurile disponibil. în acest moment mai avem, față de suma totală de 4,9 miliarde de euro, cu tot cu prefinanțarea inclusă, dar 4,9 miliarde de euro pe grant, în acest moment mai avem o discuție de 28-24 milioane de euro. Vă dați seama, sunt lucruri care sunt absolut marginale și avem încredere că vom putea securiza toată componenta”, a declarat Pîslaru.
Documentația pentru încheierea proiectelor
Pîslaru a subliniat că un alt obiectiv al negocierilor a vizat simplificarea documentației necesare pentru încheierea proiectelor.
„România se află într-o situație în care propria birocrație ne afectează. În acest moment noi știm că aceste spitale pe care le avem, 7 spitale, vor fi finalizate și construcțiile sunt deja 100% finalizate la toate spitalele, vor fi dotate, vor fi echipate, au tot ce le trebuie ca să se poată să fie recepționată activitatea aceasta de construcții Și pentru asta, evident, este nevoie să discutăm foarte clar care sunt documentele de recepție”, subliniază Pîslaru.
Componenta de împrumuturi
În ceea ce privește componenta de împrumuturi, ministrul a precizat că există în continuare discuții.
„Suntem în continuare în discuții cu privire la furnizarea de dovezi pentru a clarifica stadiul de implementare Evident, după cum știți, pe zona de împrumuturi au fost proiecte care erau un pic mai rămase în urmă Noi avem acum un plan de accelerare, după cum știți, din când, din lumea ianuarie, am început acest plan”, a declarat ministrul.
Ministrul a spus că ep agenda discuțiilor cu Comisia Europeană s-a aflat și finanțarea pe baza reformelor. „Pe zona de reforme am lucrat cu Comisia Europeană pentru a ne asigura că descriem, iarăși într-un mod care să ne ajute puțin aceste reforme în sensul că, în anumite cazuri, să definim mai bine zona de referință, să putem, într-adevăr, să progresăm cu aceste reforme și să fie doar o chestiune de adoptare a lor în Parlament”, a punctat ministrul Pîslaru.
Starea PNRR-ului
Acesta a prezentat și starea Planului Național de Rederesare și Reziliență.
„Aș vrea să clarific lucrul acesta că este foarte important pentru cadrarea discuției legate de PNRR România în acest moment a depășit de 60% din absorbția pe PNRR. va readuc aminte că, pe parcursul acestui guvern Bolojan, am deblocat PNRR-ul și am recuperat din cererea de plată 3 o sumă și am avut cererea de plată 4 complet curată”, mai spune Pîslaru.
MAI MULT MEDIAFAX




