Memorandumul aprobat prevede exceptarea Electrocentrale Bucureşti S.A. de la obligaţia de repartizare a unei cote minime de 90% din profitul net repartizat al anului 2025 sub formă de dividende cuvenite acţionarilor, ce a fost stabilită prin Memorandumul aprobat în cadrul şedinţei Guvernului din data de 16 aprilie 2026. Acesta a avut tema: „Mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Consiliului de Administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Electrocentrale Bucureşti S.A. pentru a hotărâ repartizarea unei cote de 50% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende cuvenite acţionarilor, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 64/2001, cu modificările şi completările ulterioare”.
Se dorește racordarea directă a CET Vest la sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz
Prin acest memorandum aprobat de Guvern, sunt mandatați reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor ELCEN pentru repartizarea unei cote de 50% din profitul net realizat în anul 2025 sub formă de dividende, prin excepție de la obligația de repartizare a minimum 90% din profitul net aferent aceluiași exercițiu financiar.
Compania solicită această derogare în vederea asigurării fondurilor necesare finanțării investiției privind racordarea directă a CET Vest la sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz.
„ELCEN asigură agent termic pentru aproximativ 560.000 de apartamente, reprezentând circa 8.500 de blocuri și imobile din București, în care locuiesc aproximativ 1,5 milioane de persoane, precum și pentru aproximativ 5.400 de instituții publice, obiective sociale și agenți economici. Totodată, compania deține o cotă de aproximativ 4% din energia electrică livrată în Sistemul Energetic Național”, arată Guvernul.
Valoarea investiției
Investiția propusă pentru CET Vest are o valoare totală estimată la 73,2 milioane lei și o perioadă de implementare de 36 de luni, fiind inclusă în Programul multianual de investiții aferent perioadei 2026–2030.
Potrivit memorandumului, racordarea directă la rețeaua Transgaz va genera multiple beneficii: creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale; reducerea costurilor și a vulnerabilităților în situații de criză; posibilitatea achiziționării combustibilului la prețuri mai avantajoase; creșterea eficienței energetice și modernizarea infrastructurii existente.
ELCEN implementează în paralel trei proiecte prioritare de cogenerare de înaltă eficiență în cadrul CTE Grozăvești, CTE Progresul și CTE București Sud, finanțate din Fondul de Modernizare, cu o valoare totală de peste 4,2 miliarde lei.
În condițiile aprobării repartizării a 50% din profitul net sub formă de dividende, suma de aproximativ 33,16 milioane lei, reprezentând diferența față de distribuirea de 90%, va rămâne la dispoziția societății și va fi destinată exclusiv finanțării investiției de racordare a CET Vest la conducta SNTGN Transgaz.
Măsura urmărește consolidarea securității energetice a Capitalei, susținerea investițiilor strategice în infrastructura de producere a energiei termice și creșterea sustenabilității sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.
MAI MULT MEDIAFAX






