În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție refuzul lui Vlad Gheorghiță de a demisiona după ce-a fost pus sub acuzare de DNA.
„Zilele acestea se înregistrează unul dintre cele mai neliniștitoare evenimente post-decembriste. Și e vorba de o tentativă de rebeliune armată condusă de Șeful Statului Major, Vlad Gheorghiță, împotriva părții civile a României. Despre ce e vorba? Șeful Statului Major Vlad Gheorghiță a fost convocat ieri la DNA pentru a fi pus sub acuzare într-o chestiune pe care mulți ar numi-o găinărie. Și eu aș numi-o dacă n-ar fi vorba de o folosire a funcției și a puterii în stat pentru a aranja, pentru a rezolva niște prietenii. În speță, fiica unuia dintre amicii lui Vlad Gheorghiță a avut o problemă cu admiterea la Universitatea de Educație Fizică și Sport și pentru ca fiica generalului să nu sufere, generalul a apelat la prietenul numit Vlad Gheorghiță, care a dat ordine cuiva din subordine”, a spus Ion Cristoiu.
MAI MULT GANDUL.RO




