Polițiștii din Italia au arestat, marți, două persoane acuzate de moartea a patru muncitori agricoli migranți, potrivit AP.
Camerele de supraveghere au înregistrat incidentul
Cele patru persoane au ars de viu într-o mașină, iar camerele de supraveghere au surprins incidentul.
Potrivit înregistrării video, agresorii au turnat lichid în spatele mașinii. Ulterior i-au dat foc, în timp ce aceasta era parcată la o benzinărie din Amendolara, lângă Cosenza, în regiunea Calabria din sudul Italiei, a precizat RAI, conform sursei.
Un bărbat a reușit să evadeze
Unul dintre presupușii atacatori a fost văzut încercând să țină ușile mașinii închise. Un bărbat a evadat din mașină și a fost tratat pentru arsuri la un spital din apropiere.
Procurorul din Castrovillari, Alessandro D’Alessio, a confirmat că trupurile a patru persoane au fost găsite într-o mașină, luni, în Amendolara. D’Alessio a mai precizat că două persoane au fost reținute în urma incidentului.
Potrivit televiziunii italienești RAI, persoanele decedate erau trei afgani și un cetățean pakistanez, iar cei doi bărbați arestați erau pakistanezi, mai arată sursa.
MAI MULT MEDIAFAX




