„Au trecut doi ani speciali pentru mine la Dinamo. Două titluri câștigate alături de sufletele frumoase care definesc acest club cu o istorie imensă. Mă bucur că mă voi lupta în continuare în alb-roșu pentru a simți, din nou, căldura și încurajările sălii Dinamo. Am o conexiune puternică cu fanii care sunt prezenți alături de noi, indiferent de scor”, a declarat Mircea Peța, potrivit unui comunicat al clubului.
Sportivul a evidențiat, de asemenea, implicarea suporterilor în activitatea clubului și și-a exprimat dorința de a contribui la noi succese în sezonul următor.
„Mulțumesc, Dinamo, că m-a ales și mulțumesc suporterilor pentru sprijinul pe care mi-l oferă. Alături de colegii mei, voi face totul pentru a oferi noi clipe de bucurie în sezonul următor”, a adăugat acesta.
În vârstă de 32 de ani, Mircea Peța evoluează pe postul de extremă. Înainte de a ajunge la Dinamo, în 2024, a jucat la Steaua, iar anterior a evoluat în Franța și Germania.
Dinamo a câștigat al 20-lea titlu național din palmares și al doilea consecutiv, luna trecută. Echipa din București a învins în finală, în meci decisiv, pe Arcada Galați.
MAI MULT MEDIAFAX



