Presa din Germania salută decizia României de a acorda companiei Rheinmetall contracte de 5,7 miliarde euro. „Suntem recunoscători”

Decizia României de a direcționa cea mai mare parte din prima tranșă împrumutată prin Programul SAFE de înzestrare militară către compania nemțească Rheinmetall a fost salutată în presa din Germania. Marți, statul român a semnat contracte în valoare de 5,7 miliarde de euro cu producătorul de armament în ceea ce a fost descris drept „cel mai mare pachet de contracte internaționale din istorie”.

„Suntem recunoscători”, au transmis nemții, într-un comunicat de presă.

Radu Miruță, ministru USR al Apărării

Ce cumpără România de la Rheinmetall

Gigantul german Rheinmetall a precizat și ce anume trebuie să livreze României, în contul celor 5,7 miliarde de euro: 298 de vehicule Lynx, o familie de vehicule de luptă de ultimă generație, sisteme de apărare aeriană Skyranger, muniție de calibru mediu pentru apărare aeriană și transportoare blindate de trupe, două nave de patrulare offshore și două nave de sprijin pentru scafandri.

Livrările ar urma să înceapă în 2028 și să fie finalizate doi ani mai târziu.

„Rheinmetall urmează să investească câteva sute de milioane de euro în România, o proporție semnificativă din valoarea adăugată fiind generată în acest stat membru NATO și UE, situat pe flancul estic al NATO. Se estimează că proiectul va crea mii de noi locuri de muncă. Peste 200 de subcontractanți vor fi integrați în rețeaua de aprovizionare”, a mai precizat grupul german.

În România, Rheinmetall deține, deja, societatea Automecanica Mediaș.

„Suntem recunoscători pentru încrederea pe care România ne-a acordat-o în ceea ce privește dotarea și modernizarea forțelor sale armate. Împreună cu partenerii noștri români, vom crea aici un ecosistem de apărare de anvergură”, a declarat directorul general de la Rheinmetall AG, Armin Papperger.

Compania Rheinmetall produce tancuri, camioane militare, artilerie, sisteme de apărare antiaeriană și muniție. Afacerile din domeniul apărării reprezintă 80% din vânzările firmei germane. În 2024, grupul Rheinmetall a exportat marfă de 9,75 miliarde de euro, un salt de 36% comparativ cu 2023.

Cum prezintă presa germană „tunul” dat de Rheinmetall

Cum era de așteptat, presa germană acordă o atenție deosebită contractului de 5,7 miliarde de euro semnat de România cu grupul Rheinmetall. Publicațiile subliniază valoarea acordului, care este cel mai mare obținut vreodată de compania germană, potrivit dezvăluirilor făcute de Die Zeit.

La rândul lor, cei de la Bild pun contractul în contextul schimbărilor legate de securitatea europeană. Publicația arată că numeroase state investesc masiv în apărare, după izbucnirea războiului din Ucraina. Astfel, cererea pentru muniție, sisteme antiaeriene și vehicule blindate a crescut semnificativ. Pe de altă parte, Bild citează și declarațiile directorului general al Rheinmetall, Armin Papperger, care a descris acordul drept un succes major pentru compania sa.

Și Der Spiegel analizează acordul tot prin prisma situației de securitate din regiune, amintind de războiul din Ucraina și dezbaterile privind viitorul rol al Statelor Unite în apărarea Europei.

În schimb, publicația de specialitate ES&T oferă detalii despre finanțarea și structura contractelor. Potrivit sursei, România a cumpărat de la Rheinmetall 298 de vehicule de luptă Lynx KF41, la un preț total de circa 3,3 miliarde de euro (peste 11 milioane de euro bucata).

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cum se apără MApN în scandalul privind achizițiile de armament prin programul SAFE

Dezvăluirile generalului Dorin Toma: „Nici acum nu au fost livrate tunurile Armatei Române și modificate de firma Rheinmetall. Trebuiau să ajungă în România la sfârșitul lui 2025”

Sute de angajați din industria de Apărare nu și-au primit salariile. Acuzații la adresa Consilierei ministrului Economiei, condamnată penal

MAI MULT GANDUL.RO

Violențe de stradă în Marea Britanie după uciderea unui tânăr. Autoritățile fac apel la calm

Protestele au fost declanșate de apariția unor imagini și informații din timpul intervenției poliției. Acestea au stârnit reacții puternice în spațiul public și pe...

Recomandăm și ...

Alertă la Sankt Petersburg. Ucraina a atacat cu drone cel mai mare terminal petrolier din Rusia, situat la 1.100 km de graniță. Ce anunță Zelenski

Armata ucraineană a lovit, în cursul nopții, terminalul petrolier din Sankt Petersburg, situat la aproximativ 1.100 km de granița cu Ucraina, a declarat, miercuri,...

Ghinionul ar putea avea o explicație științifică, potrivit unui fizician de la Oxford. Universul ar urma legi încă necunoscute

Ghinionul ar putea avea o explicație științifică, potrivit unui fizician de la Oxford. Universul ar urma legi încă necunoscute. Cu toții am avut, la un...

Violențe de stradă în Marea Britanie după uciderea unui tânăr. Autoritățile fac apel la calm

Protestele au fost declanșate de apariția unor imagini și informații din timpul intervenției poliției. Acestea au stârnit reacții puternice în spațiul public și pe...

ULTIMA ORĂ