Proteste violente în Regatul Unit. Britanicii au ieșit în stradă, după publicarea unor imagini cu un student înjunghiat și arestat „din greșeală“

Marea Britanie este zguduită de o revoltă națională, după ce poliția a publicat, la începutul acestei săptămâni, imagini de la un incident care a avut loc în 2025. Videoclipul, înregistrat de camerele corporale ale agenților prezenți atunci la fața locului, arată cum Henry Nowak, un student de 18 ani aflat în agonie după ce fusese înjunghiat în Southampton, a fost trântit la pământ și încătușat de polițiști în timp ce striga „nu pot să respir”.

În timpul incidentului din decembrie 2025, atacatorul real Vickrum Digwa, un tânăr sikh de 23 de ani, a indus în eroare poliția susținând că a fost victima unui atac rasist. Din cauza acestei declarații, polițiștii sosiți la locul crimei l-au încătușat pe Henry Nowak în locul ucigașului său, relatează BBC.

Imaginile din decembrie îl arătau pe Vickrum Digwa în timp ce susținea că Henry Nowak l-ar fi jignit și că a acționat în legitimă apărare, ceea ce era o minciună. El le-a spus polițiștilor că i-a fost smuls turbanul și că a fost rănit.

Acum, au fost făcute publice imagini înregistrate de camerele corporale, în care se vede cum Nowak, încătușat, le spune în repetate rânduri polițiștilor că el a fost înjunghiat.

Luni, Digwa, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață, cu o perioadă minimă de 21 de ani. El a folosit un cuțit cu lama de 21 cm, pe care a declarat că îl purta la el din motive religioase, pentru a-l ucide pe Nowak, care se întorcea singur acasă după o ieșire cu prietenii în Southampton, pe 3 decembrie. Un judecător a respins acuzațiile de rasism formulate de Digwa.

Poliția afirmă că a luat legătura cu familia lui Henry Nowak înainte de a face publică înregistrarea. Aceasta a fost prezentată și în sala de judecată.

Cazul, însă, a stârnit proteste masive în Marea Britanie și ciocniri dure cu forțele de ordine.

Seara trecută, două persoane au fost arestate, iar 11 polițiști și un câine polițist au fost răniți în urma ciocnirilor dintre protestatari și forțele de ordine, în apropierea locului din Southampton în care Henry Nowak a fost înjunghiat mortal.

Inclusiv prim-ministrul Keir Starmer s-a alăturat deputaților din Southampton în condamnarea actelor de violență, calificând aceste scene drept „rușinoase și complet inacceptabile”.

Marți seara, în zona Portswood, în timpul unor ciocniri care au avut loc în apropierea locuinței ucigașului lui Nowak, Vickrum Digwa, localnicii au aruncat în forțele de ordine cu diverse obiecte.

O mulțime a participat inițial la o manifestație în fața secției de poliție din centrul orașului, înainte de a se aduna în apropierea locuinței familiei Digwa.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Sindicatul Meridian a inițiat procedura pentru declanșarea grevei la Autoritatea Vamală Română. Ce nemulțumiri au vameșii

Mii de oameni au protestat în toată țara. Medicii la București, grevă la Cugir, sedii ANAF pichetate: ”Respect promis, respect omis”

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Petrișor Peiu: Dacă Adrian Veștea ne invita, ne duceam la negocieri. Cele 90 de voturi AUR vor fi în bloc, nu separat.

Adrian Veștea nu i-a chemat pe membrii AUR la consultări. Confirmarea a venit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS chiar din partea lui Petrișor Peiu,...

Petrișor Peiu: Dacă Adrian Veștea ne invita, ne duceam la negocieri. Cele 90 de voturi AUR vor fi în bloc, nu separat.

Adrian Veștea nu i-a chemat pe membrii AUR la consultări. Confirmarea a venit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS chiar din partea lui Petrișor Peiu,...

Un mare lanț de magazine, prezent și în România, mărește salariile angajaților din Spania cu peste 12%

Acordul reînnoiește pactul din 2023 și va intra în vigoare retroactiv, de la 1 ianuarie 2026. Acesta prevede o majorare cumulată de 12,5% a...

ULTIMA ORĂ