O tânără din Timișoara a fost victima fostului partener și supusă unui act de violență în plină zi, după ce a fost urmărită și înjunghiată de fostul iubit într-un mall din municipiu. Medicii au intervenit de urgență și au transportat-o la spital, evitând un final catastrofal.
Victima are 27 de ani şi se afla în timpul serviciului, la unul dintre magazinele din mall–ul bănățean. Acolo a apărut inopinat fostul iubit, un bărbat mult mai vârstnic ca ea, de 49 de ani. Nu se ştie conținutul discuției, însă individul violent a scos un cuţit şi a lovit-o de mai multe ori în zona braţelor, relatează Opiniatimisoarei. Agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins de agenţii de pază din mall.
Multiple răni, femeia a intrat direct în operație
Cei doi se despărțiseră după 7 ani de relație, susține bărbatul, care nu a suportat gândul că femeia l-a părăsit. Acesta a venit la magazinul din mall la care tânăra era angajată și a urmărit-o printre rafturi. La un moment dat a scos un cuțit și a înjunghiat-o de 3-4 ori la nivelul brațelor, în piept și în abdomen.
Imediat au fost alertați agenții de securitate, poliția și salvarea. Medicii au intervenit de urgență și au preluat-o pe femeia rănită, i-au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital pentru îngrijiri și investigațîi. Tânăra fost transportată la spital cu mai multe plăgi, direct în sala de operație. Medicii au constat ca lama cuțitului i-a atins un plămân, splina și un rinichi.
Bărbatul nu a suportat faptul că a fost părăsit
Agresorul a fost imobilizat de cei de la security din centrul comercial și încredințat Poliției. Bărbatul a declarat că nu-i pare rău de ceea ce a făcut și a precizat că a iubit-o pe tânăra de 27 de ani. Acum îi reproșa că acum 7 ani l-ar fi despărțit de soție. Individul este acum la audieri. Cei doi se despărţiseră recent.
AUTORUL RECOMANDĂ
Anchetă în mai multe județe. Fete racolate prin metoda Loverboy și trimise la prostituție
MAI MULT GANDUL.RO






