Ludovic Orban critică varianta Eugen Tomac premier: Ar fi un premier surogat tot al PSD

Ludovic Orban a reproșat șefului statului întârzierea desemnării unui nou premier, la o lună după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

„A trecut o lună de zile de la adoptarea moțiunii de cenzură. De o lună de zile președintele nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale de a desemna un premier”, a afirmat fostul premier.

Potrivit acestuia, consultările cu partidele parlamentare ar fi trebuit organizate imediat după căderea Executivului, iar desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru nu trebuia amânată.

Orban: Eugen Tomac ar fi susținut doar de PSD

Referindu-se la scenariul în care Eugen Tomac ar fi desemnat premier, Orban a susținut că actualele poziții politice din Parlament indică faptul că o asemenea candidatură s-ar baza în principal pe voturile PSD.

„Dacă faci o analiză serioasă pe voturile cui se bazează un eventual premier Eugen Tomac, nu se bazează decât pe voturile PSD”, a declarat acesta.

Despre Eugen Tomac, Ludovic Orban afirmă că „este de fapt un premier surogat tot al PSD”.

Fostul lider liberal a subliniat că, în opinia sa, pozițiile partidelor parlamentare nu s-au schimbat în ultimele 30 de zile și că nu există indicii privind formarea unei majorități solide în jurul unui astfel de candidat.

Nu aș accepta o astfel de desemnare

Ludovic Orban a afirmat că un prim-ministru trebuie să beneficieze de legitimitate politică și de susținerea unui partid puternic reprezentat în Parlament pentru a putea exercita eficient funcția.

„Un om, ca să aibă cu adevărat autoritate în poziția de premier, trebuie să fie liderul unui partid puternic, reprezentat în Parlament”, a spus acesta.

În opinia sa, acceptarea unei funcții de premier fără o susținere politică solidă ar transforma șeful Guvernului într-un „premier marionetă”.

Orban invocă și declarațiile anterioare ale președintelui

Fostul premier a amintit că președintele Nicușor Dan a declarat anterior că nu va desemna un premier fără dovada existenței unei majorități parlamentare.

În opinia sa, desemnarea lui Eugen Tomac ar ridica semne de întrebare privind capacitatea acestuia de a obține votul de învestitură în Parlament.

MAI MULT MEDIAFAX

Măsuri de securitate sporite și dronele interzise, la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, unde ajunge și Nicușor Dan

Muntenegru a anunțat astăzi măsuri de securitate drastice, pentru a proteja oficialii care participă la Summitul UE-Balcanii de Vest de la Tivat. În zilele de...

Recomandăm și ...

7 lideri internaţionali şi locali din business, leadership şi neuroştiinţă, pe 10 iunie la Conferinţa Learning Tapestry

Cea de-a treia ediţie a conferinţei Learning Tapestry are loc pe 10 iunie la Bucureşti şi reuneşte specialişti recunoscuţi din business, leadership, psihologie, educaţie...

Accident în care au fost implicate două maşini şi un tramvai, pe strada Barbu Văcărescu, din Capitală/ Circulaţia este oprită din cauză că un autoturism a rămas blocat pe...

Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un tramvai a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 14.30, pe strada Barbu...

Măsuri de securitate sporite și dronele interzise, la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, unde ajunge și Nicușor Dan

Muntenegru a anunțat astăzi măsuri de securitate drastice, pentru a proteja oficialii care participă la Summitul UE-Balcanii de Vest de la Tivat. În zilele de...

ULTIMA ORĂ