Nicușor Dan, discuție cu președintele Estoniei, după incidentul de la Galați: Am convenit să colaborăm strâns la proiectele de apărare împotriva dronelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că a discutat cu președintele Estoniei, Alar Karis, după incidnetul cu drona rusească care a lovit un bloc de locuințe din Galați. Cei doi șefi de stat au convenit să colaboreze pentru dezvoltarea proiectelor de apărare anti-dronă în cadrul UE și NATO. 

Nicușor Dan a anunțat într-o postare pe rețeaua de socializare X că a discutat la telefon cu președintele Estoniei și a subliniat că discuția a vizat atât situația de securitate generată de războiul din Ucraina, cât și cooperarea dintre cele două țări în domeniul apărării, în special în ceea ce privește amenințările provocate de drone.

 

„Am primit astăzi un apel de la președintele Estoniei, Alar Karis, în urma incidentului cu drona rusească care a lovit o clădire din Galați. Apreciez profund solidaritatea demonstrată de aliatul nostru, Estonia”, a transmis președintele României.

Președintele României a mai precizat că Alar Karis și-a exprimat recunoștința și pentru intervenția recentă a unui pilot român care a doborât o dronă în Estonia.

„Președintele Karis și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru recenta doborâre, în Estonia, a unei drone de către un pilot român”, a mai scris Nicușor Dan.

„Am convenit să colaborăm îndeaproape la proiecte de apărare împotriva dronelor”

De asemenea, cei doi lideri au convenit să intensifice cooperare în domeniul apărării anti-dronă în contextul în care, atât România, cât și Estonia, se află ân apropierea zonelor afectate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Întrucât ambele noastre țări sunt expuse direct amenințărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, am convenit să colaborăm îndeaproape la proiecte de apărare împotriva dronelor, inclusiv în cadrul UE și NATO”, a mai spus Nicușor Dan.

MAI MULT GANDUL.RO

Avion prăbușit în Marea Adriatică / „Nu știu ce s-a întâmplat. Pilotul avea experiență”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit joi în apropiere de Medulin, în peninsula Istria din Croația, iar cel puțin patru persoane și-au pierdut...

Recomandăm și ...

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. Câte zile are Tomac la dispoziție să formeze un guvern

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. În prezent consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni la Administrația...

Cine este Eugen Tomac, propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Omul de lângă doi președinți

Eugent Tomac, nominalizarea de premier a președintelui Nicușor Dan, are o lungă istorie în politica românească. A fost unul din oamenii de încredere ai...

Avion prăbușit în Marea Adriatică / „Nu știu ce s-a întâmplat. Pilotul avea experiență”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit joi în apropiere de Medulin, în peninsula Istria din Croația, iar cel puțin patru persoane și-au pierdut...

ULTIMA ORĂ