Sesizarea privind ordonanța SAFE, pe masa Curții Constituționale, joi, 4 iunie. AUR, SOS și PACE au atacat OUG-ul semnat de Ilie Bolojan

Curtea Constituțională discută în ședința de joi, 4 iunie, sesizarea de neconstituționalitate depusă de deputați din AUR, SOS, PACE și de parlamentari neafiliați împotriva legii de aprobare a ordonanței privind programul SAFE. Este vorba despre o obiecție de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea OUG nr. 62/2005 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” – SAFE.

50 de deputați din AUR, SOS România și PACE, precum și deputați neafiliați au formulat această sesizare.

Ce reclamă AUR

În sesizarea transmisă CCR, autorii au reclamat că ordonanța nu se limita la aplicarea programului SAFE. Potrivit lor, aceasta modifica și legislația din alte domenii, precum PNRR

Guvernul a susținut că OUG este necesară pentru realizarea rapidă a unor investiții în industria de apărare, prin programul SAFE, și pentru protejarea activelor unor companii declarate strategice.

„Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 08.05.2026 a fost repusă ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative – adoptată de Guvern în ședința din 4 mai – pentru ca Executivul sa ia act de avizul negativ emis de Consiliul Legislativ pentru acest act normativ (…) Ordonanță de Urgență are scopul să adapteze cadrul legal pentru realizarea rapidă a unora dintre investițiile din industria de apărare, având în vedere oportunitățile create de accesarea programului SAFE, și să protejeze activele unor companii declarate strategice prin Hotărâre a Guvernului”, a transmis atunci Guvernul.

Când se judecă sesizarea lui Sorin Grindeanu

Separat, CCR are programată pe 10 iunie și cererea de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, formulată de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, tot în legătură cu ordonanța privind SAFE.

Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare presupune alocarea către România a unei sume de 16,68 miliarde Euro pentru achiziția de echipamente militare sau cu utilizare duală, precum și pentru infrastructură duală.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cine este și ce urmărește beneficiarul contractului de 196 de milioane din SAFE atribuit companiei Digi România. Legătura cu un alt contract cofinanțat prin PNRR

Fostul secretar general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, face legătura dintre Bolojan și contractul SAFE primit de Digi. „196 de milioane de euro și șase apariții exclusive”

Cum se împarte răspunderea pentru programul SAFE între omul de încredere al lui Bolojan, consilierul economic al lui Nicușor Dan și tabăra USR. Armata, principalul beneficiar al programului gigant de înarmare, a fost aproape exclusă din discuții

MAI MULT GANDUL.RO

Cum ajungeau în România mașini de lux furate din Europa. DIICOT a făcut 30 de percheziții

Anchetatorii cercetează fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Mașini furate din Europa și...

Recomandăm și ...

Clint Eastwood s-a retras oficial din cinematografie, la vârsta de 96 de ani

După o carieră care s-a întins pe parcursul a șapte decenii, se pare că actorul și regizorul Clint Eastwood a ales să se retragă...

Clint Eastwood s-a retras oficial din cinematografie, la vârsta de 96 de ani

După o carieră care s-a întins pe parcursul a șapte decenii, se pare că actorul și regizorul Clint Eastwood a ales să se retragă...

Ce a găsit un bărbat în carcasa unui calculator, pentru care a plătit 20 de euro la licitație

Achiziția online poate fi întotdeauna un pariu riscant, mai ales dacă apelezi la un site neoficial sau cumperi produse second-hand. Până când nu le primești...

ULTIMA ORĂ