SRI, precizări privind contractul pentru platforma pentru securitate cibernetică: Decizia privind operatorul economic, cu respectarea legislaţiei/ Platforma răspunde unei nevoi reale de consolidare a capacităţilor naţionale de securitate cibernetică

Serviciul Român de Informaţii a precizat, joi, referindu-se la platforma integrată de tip LLM destinată securităţii cibernetice, contract în valoare de 196.000.000 de euro finanţat prin programul SAFE şi încheiat cu Digi România SA, că identificarea şi selecţia furnizorilor pentru proiectele finanţate prin SAFE se realizează în cadrul Grupului de lucru interinstituţional coordonat de Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, conform unei proceduri unitare, iar lista furnizorilor selectaţi a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în timp ce SRI are calitatea de autoritate contractantă şi beneficiar al proiectului. În plus, decizia privind operatorul economic contractat a fost adoptată cu respectarea integrală a legislaţiei aplicabile programului SAFE, a arătat SRI. ”Platforma vizată răspunde unei nevoi reale şi asumate de consolidare a capacităţilor naţionale de securitate cibernetică, într-un context de ameninţări în creştere, iar realizarea integrală a proiectului pe teritoriul României contribuie la dezvoltarea competenţelor tehnologice autohtone”, a adăugat SRI.

MAI MULT NEWS.RO

Raport oficial după moartea copilului din Bacău / Elicopterul SMURD nu a fost solicitat, deși era disponibil

Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență anunță concluziile verificărilor efectuate în cazul copilului din județul Bacău care a murit la școală, în...

Recomandăm și ...

Putin spune că Rusia nu se opune integrării europene a Ucrainei. „Dacă UE s-ar transforma într-o alianță militară, atunci ne-am îngrijora”

Vladimir Putin a declarat în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg că Rusia nu se opune integrării economice a Ucrainei în Uniunea...

Putin spune că Rusia nu se opune integrării europene a Ucrainei. „Dacă UE s-ar transforma într-o alianță militară, atunci ne-am îngrijora”

Vladimir Putin a declarat în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg că Rusia nu se opune integrării economice a Ucrainei în Uniunea...

Putin: Rusia va învinge Ucraina pe front dacă va fi nevoie, dar este pregătită pentru un acord de pace cu sprijinul lui Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va învinge Ucraina pe câmpul de luptă dacă va fi necesar, dar este gata să...

ULTIMA ORĂ