„În urma verificărilor tehnice și a intervențiilor desfășurate de echipe specializate, alimentarea cu gaze naturale a fost repusă în funcțiune pentru majoritatea apartamentelor din imobil. Potrivit informațiilor transmise, doar 6 dintre cele 40 de apartamente nu au fost încă realimentate”, anunță, vineri, Prefectura Galați, într-un comunicat publicat pe Facebook.
Potrivit Prefecturii, unul dintre locatarii blocului a refuzat reluarea furnizării de gaze, deși în ruma verificărilor, instalația a fost verificată și este conformă.
Un alt apartament este cel afectat direct de explozia produsă în urma incidentului. În cazul a două apartamente au fost identificate neconformități care necesită remediere înainte de reluarea alimentării, iar proprietarii celorlalte două apartamente nu se află în prezent în țară, potrivit Prefecturii.
„Vom continua să monitorizăm situația și să colaborăm cu toate instituțiile implicate până la remedierea tuturor aspectelor rămase și la soluționarea fiecărei situații individuale, astfel încât toți locatarii să beneficieze de condiții sigure și normale de locuire”, a declarat George Toderașc, prefectul județului Galați.
Mama și adolescentul de 14 ani a căror apartament în noaptea de joi spre vineri, săptămâna trecută, au primit sprijin din partea româncei stabilită în străinătate, Romina Gingașu. Românca, căsătorită cu fondatorul companiei Ferrari, a dezvăluit pentru MEDIFAX, ce a determinat-o să îi ajute pe mamă si pe copil.
Gestul femeii a fost salutat și de Primarul din Galați, Ionuț Pucheanu, care i-a mulțumit public.
„După drama prin care a trecut familia de la blocul BR din cartierul Mazepa, astăzi ne bucurăm de o veste extraordinară. Doamna Romina Gingașu, româncă stabilită în străinătate, ne-a anunțat că îi oferă acestei familii un apartament nou. Pur și simplu. În numele comunității gălățene, îi mulțumesc doamnei Romina Gingașu pentru un gest de o generozitate rară”, a transmis, vineri, primarul Galațiului, într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit reporterului Mediafax de la fața locului, drona s-a prăbușit prin tavan în holul apartamentului, acesta fiind și motivul pentru care mama, dar și adolescentul, au scăpat cu răni ușoare: mama s-a ales cu arsuri de gradele 1 și 2 la picioare, iar adolescentul cu răni minore. Cu toate acestea, apartamentul lor a suferit daune semnificative.
MAI MULT MEDIAFAX




