Cristian Pomohaci ar fi oferit mașină și vacanțe cadou uneia dintre victimele sale. Ce susține un martor

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de Judecătoria Târgu Mureș. Procurorii îl cercetează pentru infracțiuni grave, iar în cadrul anchetei au apărut informații potrivit cărora unele dintre persoanele vizate în dosar ar fi primit bani, bunuri și alte beneficii materiale.

Cristian Pomohaci, în vârstă de 57 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile după aproximativ trei ore de audieri în fața magistraților Judecătoriei Târgu Mureș. Fostul preot este cercetat pentru viol asupra unui minor și agresiune sexuală, acuzații pe care anchetatorii le investighează în cadrul unui dosar penal aflat în desfășurare.

Anchetatorii susțin că fostul preot ar fi oferit bani și alte beneficii

Potrivit informațiilor din anchetă, procurorii suspectează că Pomohaci ar fi profitat de vulnerabilitatea unor băieți minori, cărora le-ar fi oferit diverse avantaje materiale. Surse apropiate investigației susțin că una dintre presupusele victime ar fi beneficiat inclusiv de o mașină și de vacanțe plătite.

Anchetatorii verifică dacă astfel de beneficii au fost oferite în schimbul unor relații de natură sexuală, aspecte care urmează să fie stabilite pe parcursul cercetărilor.

Un bărbat de 36 de ani, care afirmă că a lucrat până anul trecut pentru Pomohaci în localitatea Moșuni, a declarat că a fost audiat de polițiști în legătură cu modul în care fostul preot s-ar fi comportat cu tinerii și minorii aflați în preajma sa.

Acesta susține că Pomohaci ar fi avut gesturi și comportamente nepotrivite atât față de persoane majore, cât și față de minori care activau în cadrul asociației coordonate de el.

Martor: „Sunt mulți copii, este un băiat dar nu stiu dacă o să aibă curaj să iasă public, că părintele l-a ajutat mult, i-a dat mașină, l-a dus prin America, Dubai și băiatul a acceptat. El o să fie chemat la politie ca să recunoască”, a spus unul dintre martori, potrivit Știrile Pro TV.

Au descoperite sume colosale de bani în locuința fostului preot

În cadrul perchezițiilor efectuate de anchetatori în două apartamente care i-ar aparține lui Cristian Pomohaci, situate în centrul municipiului Târgu Mureș, au fost descoperite importante sume de bani în mai multe valute. Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ două milioane de euro.

Nu este prima dată când numele lui Cristian Pomohaci apare într-o anchetă penală. În 2017, acesta a fost cercetat într-un dosar privind un act sexual cu un minor, însă cauza a fost clasată. În urma scandalului de atunci, Pomohaci a fost exclus din rândul preoților.

Ulterior, în 2022, Pomohaci a achiziționat un restaurant într-o comună din județ și i-a schimbat destinația, dezvoltându-și activitățile în afara vieții religioase. Ancheta actuală continuă, iar procurorii încearcă să stabilească întreaga amploare a faptelor investigate.


AUTORUL RECOMANDĂ

MAI MULT GANDUL.RO

Apele Române anunță că alimentarea cu apă la Vălenii de Munte va fi reluată după intervențiile de la polderul Izvoarele

Administrația Națională Apele Române a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că alimentarea cu apă în zona Vălenii de Munte urmează să fie reluată...

Recomandăm și ...

Cum răspunde Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” campaniei de dezinformare: „Articolele ignoră complet contextul”

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București răspunde, printr-un comunicat de presă, „campaniei de defăimăre”, după ce mai multe site-uri au...

Casa Albă, sub asediu politic. Cum își pierde Donald Trump controlul în fața unui Congres tot mai rebel

Votul din Camera Reprezentanților privind limitarea prerogativelor de război în Iran expune fisuri adânci în tabăra republicană și indică izolarea tot mai accentuată a...

Apele Române anunță că alimentarea cu apă la Vălenii de Munte va fi reluată după intervențiile de la polderul Izvoarele

Administrația Națională Apele Române a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că alimentarea cu apă în zona Vălenii de Munte urmează să fie reluată...

ULTIMA ORĂ