Europa are o fereastră minusculă pentru a prinde boomul AI. Problema uriaşă care poate alunga centrele de date: energia este prea scumpă

Această evoluţie pune presiune pe reţelele energetice şi impune o corelare strictă între dezvoltarea infrastructurii digitale, racordarea noilor capacităţi de producţie şi modernizarea sistemelor de transport şi distribuţie. În lipsa unei astfel de coordonări, tensiunile din sistem riscă să se reflecte direct în preţurile plătite de consumatori şi industrie.

Tema a fost inclusă în noul angajament Twin Transition Commitment, semnat la Power Summit, care urmăreşte evaluarea cererii şi flexibilităţii viitoare a centrelor de date, analiza capacităţii sistemului energetic de a susţine această creştere şi promovarea unor soluţii sigure şi durabile. Iniţiativa vizează inclusiv colaborarea dintre companiile de utilităţi şi marii operatori de infrastructură digitală, precum şi utilizarea inteligenţei artificiale în sectorul energetic.

„Realizarea acestei transformări necesită acţiuni coordonate în domeniul politicilor, pieţelor şi industriei”, a declarat Georgios Stassis, vicepreşedinte al Eurelectric, preşedinte şi CEO al PPC.

Centrele de date, miza uriaşă a următorilor ani

El a subliniat că tranziţia energetică şi cea digitală sunt interconectate, iar accelerarea racordărilor la reţea şi simplificarea proceselor de autorizare sunt esenţiale pentru atragerea investiţiilor. Potrivit lui Stassis, Europa are o fereastră de oportunitate redusă pentru a atrage centre de date, în condiţiile în care industria europeană poate beneficia semnificativ de pe urma adoptării IA.

„Trebuie să aducem centrele de date în Europa, este o fereastră de oportunitate foarte mică”, a spus Stassis, adăugând că PPC are în implementare proiecte de centre de date susţinute de capacităţi dedicate de producţie de energie.

În acelaşi timp, participanţii la conferinţă au atras atenţia că Europa porneşte cu un handicap major: preţul ridicat al energiei. În lipsa unei energii mai ieftine, atât electrificarea economiei, cât şi atragerea investiţiilor în centre de date riscă să fie întârziate.

„Europa are energia de trei ori mai scumpă decât China şi de 1,5 ori mai scumpă decât SUA. Aceasta este piedica în calea electrificării şi este elefantul din cameră”, a declarat Kingsmill Bond, energy strategist la Ember. El a susţinut că reducerea preţului energiei trebuie să devină o prioritate centrală pentru Europa, chiar înaintea obiectivelor legate de carbon.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Franța și Germania propun o nouă cale de integrare în UE pentru Moldova și Balcanii de Vest

Planul urmărește să dea un „nou dinamism” extinderii europene Inițiativa, prezentată într-un document consultat de Euractiv, dezvoltă ideile avansate luna trecută de cancelarul german Friedrich...

Recomandăm și ...

Cum îi conving rețelele sociale pe bolnavii de cancer să renunțe la chimioterapie: „Dintr-un grad 2 a intrat în metastaze"

Teoriile conform cărora tumorile maligne nu ar fi, în fapt, ceva nociv și că organismul are capacitatea să răspundă adecvat, fără intervenția medicinei alopate,...

O comună din Dolj hrănește 120 de copii săraci ca să-i țină la școală. Bucătăreasa lucrează pe voluntariat

La Galicea Mare, o comună din Dolj cu peste 4.000 de locuitori, s-a amenajat o cantină socială în care se pregătește mâncare, zilnic, pentru...

Cum să aduci licurici în curte: ghidul unei grădini care poate readuce micile lumini ale verii

Licuricii au devenit tot mai rari în multe zone, iar specialiștii în biodiversitate spun că acest lucru nu ține doar de percepție sau nostalgie,...

ULTIMA ORĂ