Un tribunal din Olanda i-a condamnat pe cei trei bărbați responsabili de furtul coifului de la Coțofenești și a celor trei brățări dacice la câte 47 de luni de închisoare (aproape 4 ani), transmite Agerpres.
„Ținând cont de natura și de gravitatea faptelor, nu poate fi pronunțată decât o pedeapsă severă cu închisoarea”, a declarat instanța olandeză într-un comunicat de presă.
Cei trei bărbați, identificați de anchetatori drept Bernhard Z. (35 de ani), Douglas W. (36 de ani) și Jan B. (21 de ani), au folosit materiale explozive pentru a distruge ușa unei aripi a muzeului și baroase pentru a sparge vitrinele securizate. Poliția olandeză a reușit să îi prindă pe aceștia cu ajutorul unor agenți sub acoperire care s-au întâlnit cu infractorii cu intenția de a cumpăra tezaurul. Furtul a fost, conform investigațiilor inițiale, comandat din România.
După mai bine de un an de investigații, autoritățile olandeze au reușit să recupereze o parte din piesele de patrimoniu: coiful de la Coțofenești, care a fost puțin deteriorat, și două dintre brățările dacice sustrase.
Recomandările autorului:






