Mausoleul din Parcul Carol își deschide porțile pentru public, la aniversarea de 120 de ani a parcului

„Sărbătorim 120 de ani de Parcul Carol! Mâine este ziua cea mai mare de când Regele Carol l-a inaugurat. Astfel că-ți oferim ceva inedit: să vizitezi Mausoleul! Locul unde, într-o zi obișnuită, nu avem voie nici măcar să urcăm treptele”, notează PMB pe Facebook. 

Programul de vizitare și atracțiile

Monumentul va fi deschis sâmbătă, între orele 10:00 și 16:00, iar vizitatorii vor putea să viziteze sala centrală și să admire piese de o importanță simbolică uriașă, precum urna cu pământ adunat de pe mormintele ostașilor necunoscuți din întreaga lume.

De asemenea, în cele 14 alveole ale complexului vor rula proiecții speciale cu scene din Primul Război Mondial. 

Parcul Carol a fost amenajat între anii 1900 și 1906 pe Dealul Filaretului, pentru a găzdui Expoziția Generală Română din 1906. 

Evenimentul a marcat 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. 

Pe lângă lacul de agrement, parcul găzduiește monumente precum Mormântul Ostașului Necunoscut, Arenele Romane, Turnul lui Țepeș și Fântâna Cantacuzino. 

Istoria mausoleului

Mausoleul a fost construit inițial de regimul comunist între 1959 și 1963 pentru a servi drept necropolă pentru liderii de partid. 

După Revoluție, odată cu mutarea rămășițelor foștilor demnitari comuniști, clădirea a fost reinterpretată ca spațiu de comemorare a eroilor naționali. 

„În 2006, ansamblul a fost consacrat ca Memorialul Eroilor Neamului, devenind un loc dedicat cinstirii militarilor și personalităților care au contribuit la apărarea României”, mai transmit reprezentanții Primăriei.  

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Paramount primește undă verde pentru preluarea Warner. Departamentul de Justiție a aprobat tranzacția

Departamentul de Justiție al SUA a aprobat vineri achiziția studioului hollywoodian Warner Bros. Discovery de către conglomeratul Paramount Skydance, deschizând calea pentru această mega-fuziune...

Baschet masculin: După 11 ani la vicecampioana CSM Oradea, jucătorul Bobe Nicolescu semnează cu campioana U BT Cluj

Jucătorul Bobe Nicolescu, fostul căpitan al vicecampioanei CSM Oradea şi component al naţionalei, a semnat cu campioana U BT Cluj.

China susţine că a capturat testoase şi peşti echipaţi cu dispozitive de spionaj

China a anunţat vineri că serviciile de informaţii străine folosesc broaşte ţestoase şi peşti echipaţi cu senzori de spionaj pentru a colecta în secret...

ULTIMA ORĂ