Medvedev o ironizează pe Ursula von der Leyen după ce autoritățile au anunțat că drona explodată în Portul Constanța aparținea Marinei ucrainene

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a reacționat dur la declarațiile făcute de Ursula von der Leyen după explozia unei drone maritime în Portul Constanța. Fostul președinte rus a criticat poziția Bruxelles-ului și a folosit un ton ironic la adresa șefei Comisiei Europene.

Medvedev o ironizează pe Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen a afirmat că incidentul produs în Portul Constanța reprezintă „o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei” și că astfel de evenimente devin o amenințare tot mai mare pentru statele aflate la granița estică a Uniunii Europene.

Dmitri Medvedev a reacționat dur la declarațiile făcute de Ursula von der Leyen.

„Ursula, șarlatana, spune că explozia dronei navale din Constanța este «o consecință directă a războiului din Rusia». Așteptăm ca prostul termonuclear să numească viitoarea explozie a sediului UE din Bruxelles de către ucranazi «agresiune a Kremlinului»”, a scris Medvedev pe contul său de X.

Marina ucraineană a confirmat că drona navală era a Ucrainei

O dronă maritimă s-a autodetonat în Portul Constanța, la dana 78, situată în apropierea terminalului Oil Terminal și a unei dane destinate încărcării gazelor. Dispozitivul a fost descoperit în zona ARSVOM din Portul Constanța. În perimetrul respectiv au fost mobilizate și echipe ale Serviciului Român de Informații (SRI).

Marina Ucraineană a confirmat că o drona maritimă a ajuns, vineri, în România, din cauza sistemelor de bruiaj inamice.

„În timpul îndeplinirii misiunilor în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile navale fără echipaj ale Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei a pierdut controlul sub influența mijloacelor de război electronic ale inamicului și s-a regăsit în apropierea coastelor României. Forțele Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei au furnizat informațiile necesare forțelor navale ale României în scopul prevenirii pierderilor în rândul populației civile”, a transmis serviciul de presă al Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei pe pagina de Facebook.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Volodimir Zelenski anunță un nou schimb de prizonieri: 185 de soldați ucraineni și un civil s-au întors acasă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că 185 de militari ucraineni și un civil au fost eliberați din captivitatea rusă și s-au întors...

Recomandăm și ...

Consilier din cadrul DSVSA Braşov, trimis în judecată pentru luare de mită. El a primit mii de lei de la opt firme, pentru a autoriza autovehicule pentru transportul alimentelor

Un consilier din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Sirguanţa Alimentelor (DSVSA) Braşov a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi fals, fiind...

Dâmboviţa: Pădurar anchetat penal după ce a introdus date false în aplicaţia SUMAL, după care a sustras lemn exploatat legal

Un pădurar din judeţul Dâmboviţa este anchetat penal, fiind suspectat că a introdus date false îm aplicaţia SUMAL, după care a sustras lemn exploatat...

UE transmite un mesaj de calm după scumpirea kerosenului. Ce spune comisarul pentru transporturi

Nu există semne că Europa s-ar putea confrunta cu o penurie de combustibil pentru avioane în lunile următoare, în ciuda șocului energetic provocat de...

ULTIMA ORĂ