Nicușor Dan, consultări cu instituțiile de apărare după incidentul din Portul Constanța: Pentru mine, dronele marine sunt un subiect nou

„În primul rând că pe partea marină, cel puțin pentru mine, e un subiect nou”, a spus Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă, vineri, după incidentul de la Constanța. 

Șeful statului a subliniat că va avea o discuție cu instituțiile responsabile pentru a evalua necesarul de capabilități și modul în care poate fi îmbunătățită reacția în astfel de situații. 

„Voi avea mâine o discuție cu instituțiile responsabile pentru ca eu însumi să înțeleg foarte bine contextul, echipamentele, eventuale lipsuri pe care le avem. Pe partea de drone aeriene, aici, după cum știți, au fost de-a lungul timpului și aveam informațiile în timp real, deci acolo a fost ușor să aveam acea cerere încă din februarie de echipamente de la NATO, deci acolo a fost o altă situație”, a declarat președintele. 

„În urma acestei întâlniri o să putem să comunicăm public părțile care sunt publice din necesarul nostru”, a mai spus Nicușor Dan. 

Vineri, o dronă navală ucraineană a ajuns în Portul Constanța și s-a autodetonat. Explozia a determinat evacuarea portului, din fericire, nefiind înregistrate victime. 

MAI MULT MEDIAFAX

Astronomii au identificat posibile „planete-ocean” – lumile fără uscat sunt la doar 100 de ani-lumină de Pământ

Astronomii au identificat mai multe candidate puternice pentru categoria rară a așa-numitelor „planete-ocean”, lumi acoperite aproape complet de apă, fără continente sau suprafețe solide...

Recomandăm și ...

Cum a încercat să scape din pușcărie autorul triplului asasinat din Giulești. Criminalul elvețian este în închisoare de 21 de ani

Jean Pierre Francois Sgueglia, elvețianul condamnat la închisoare pe viață, în România, după ce a comis un adevărat masacru în cartierul bucureștean Giulești, a...

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență într-un moment în care puțini mai credeau în capacitatea ei de mobilizare.

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență într-un moment în care puțini mai credeau în capacitatea ei de mobilizare.

ULTIMA ORĂ