Balul Bobocilor Bucureşti 2026 a devenit locul ideal pentru derularea unei ample campanii antidrog, “We Bring the Party, Keep It Sober”, iniţiată de două asociaţii, eveniment care a reunit 41 de licee din Capitală, cu aproximativ 3.000 de tineri. „În loc să comunice prin intermediul fricii, al statisticilor clinice sau al mesajelor moralizatoare, campania alege proximitatea, umorul, dialogul şi implicarea directă a tinerilor”, explică iniţiatorii. Potrivit acestora, principiul fundamental al campaniei este că distracţia reală „nu are nevoie de niciun ajutor chimic”. „Tinerii nu trebuie convinşi că drogurile sunt rele, ci trebuie ajutaţi să aibă instrumentele şi încrederea necesare pentru a face alegeri conştiente, chiar şi atunci când presiunea socială este puternică”, mai spun iniţiatorii.
MAI MULT NEWS.RO





