Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, sâmbătă, că toate unitățile construite și finalizate în această perioadă vor putea angaja personal, astfel încât să fie operaționale începând cu toamna acestui an. Declarația a fost făcută la inaugurarea unei noi creșe în orașul Simeria.
Potrivit lui Ilie Bolojan, Guvernul a aprobat în luna mai măsurile necesare pentru ocuparea posturilor din noile creșe. Costurile salariale urmează să fie acoperite de la bugetul de stat.
Din toamnă, creșele finalizate vor putea funcționa normal
„Pentru toate creșele care se finalizează în această perioadă va exista posibilitatea angajării personalului, astfel încât din toamnă să funcționeze în condiții normale. Este un sprijin important pentru autoritățile locale și pentru familiile tinere”, a declarat premierul interimar.
Foto ilustrativ. Sursă foto: Mediafax Foto
Președintele PNL a observat că aceste investiții contribuie la susținerea familiilor cu copii. Mai mult, o măsură care poate încuraja natalitatea și dezvoltarea comunităților locale.
Programul „Sfânta Ana” continuă
Premierul interimar a participat la inaugurarea unei creșe construite prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”. Investiția poate primi până la 70 de copii, fiind dotată cu toate utilitățile necesare funcționării. Noua unitate din Simeria este a 73-a finalizată în cadrul programului național destinat dezvoltării infrastructurii pentru educația timpurie.
Premierul a transmis că programul va continua, considerându-l unul dintre proiectele publice care merită susținute și extinse.
Reprezentantul Companiei Naționale de Investiții, Constantin Opriș, a precizat că, odată cu inaugurarea creșei din Simeria, numărul beneficiarilor direcți ai programului a ajuns la 4.490 de copii. Potrivit acestuia, pragul de 4.500 de locuri nou create va fi depășit în următoarele zile, pe măsură ce alte investiții vor fi finalizate și date în folosință.
Programul „Sfânta Ana” este unul dintre principalele proiecte guvernamentale dedicate extinderii rețelei de creșe la nivel național, în contextul unui deficit al locurilor pentru copiii de vârstă antepreșcolară în multe localități.
AUTORUL RECOMANDĂ
- Efectele moțiunii: „AUR poate ajunge la 50%, dar devine un risc peste acest prag”, afirmă directorul INSCOP. Ce spune despre popularitatea lui Bolojan
- Bolojan nu ratează nicio ocazie să facă reclamă la împrumuturile SAFE. Astăzi, incidentul cu drona ucraineană. Săptămâna trecută, Galați
MAI MULT GANDUL.RO



