Ilie Bolojan, în vizită la centrala de la Mintia: Va fi cea mai mare centrală pe gaz din UE

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că noua centrală de la Mintia va avea o capacitate instalată de 1.700 MW și va juca un rol strategic în consolidarea securității energetice a României. 

Investiție de peste 1.2 miliarde de euro, realizată 83%

Ilie Bolojan, care îndeplinește și funcția de ministru interimar al Energiei, după demisia lui Bogdan Ivan, a proiectul a anunțat că proiectul se află într-un stadiu avansat de execuție. 

Proiectul este realizat în proporție de peste 83% și are un rol strategic pentru securitatea energetică a României. Realizat printr-o investiție privată de peste 1,2 miliarde de euro. La finalizare, va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Bolojan. 

Calendarul lucrărilor

În cadrul vizitei, Bolojan a discutat cu reprezentanții investitorului, precum și cu cei ai Transgaz și Transelectrica, despre calendarul de finalizare a lucrărilor. În plus, șeful Guvernului a subliniat că în perioada următoare vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică. 

De asemenea, alimentarea cu gaz a noii centrale trebuie asigurată până în luna august. Este esențial ca toate instituțiile implicate să colaboreze pentru ca aceste teste și etapele următoare să fie realizate fără întârzieri suplimentare”, conchide prim-ministrul. 

MAI MULT MEDIAFAX

O afacere românească iese din Ungaria. Lockerele Easybox vor fi demontate și readuse în România

Sameday, parte a grupului românesc eMAG, își retrage operațiunile de pe piața ungară. Compania își închide treptat firma locală, Delivery Solutions Zrt., și concediază...

Recomandăm și ...

O altă formație din Superliga s-a despărțit de antrenor. Au găsit deja înlocuitor

Clubul traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Limitele sistemului care supraveghează litoralul, după incidentul cu drona din Portul Constanța. MAI: SCOMAR nu a fost proiectat pentru detectarea dronelor maritime mici

Ministerul Afacerilor Interne a transmis explicații privind funcționarea sistemului SCOMAR, utilizat pentru supravegherea litoralului românesc al Mării Negre, în contextul dezbaterilor apărute după incidentul...

Unul dintre oamenii cheie de la Ministerul Finanțelor părăsește postul de secretar de stat după 35 de ani

Daniela Pescaru, unul dintre cei mai importanți experți din Ministerul Finanțelor și omul cheie responsabil de construcția bugetului, a părăsit oficial postul de secretar...

ULTIMA ORĂ