Un șofer a intrat în Sibiu cu 102 km/h și a scăpat de amendă. Motivul incredibil care l-a salvat de orice sancțiune

Un șofer aflat la volanul unui BMW a fost surprins de radar circulând cu peste o sută de kilometri pe oră pe o stradă din Sibiu. Poliția și-a făcut treaba, procesul-verbal a fost întocmit, amenda aplicată, permisul suspendat. Totul normal. Numai că șoferul a avut o întrebare simplă: de unde să știe el că intrase în localitate dacă nu exista niciun indicator care să îi spună acest lucru?

Faptul că de la coborârea de pe A1 și până la intrarea pe strada Podului nu este niciun indicator de intrare în municipiul Sibiu a devenit proba de anulare a amenzii pentru viteză.

Un șofer surprins de radar circulând cu 102 km/h pe o stradă din Sibiu, unde limita legală era de 50 km/h, a reușit să anuleze definitiv atât amenda de 1.305 lei, cât și suspendarea permisului pentru 90 de zile. Decizia Tribunalului Sibiu vine după ce instanța a constatat că, la momentul faptei, pe traseul urmat de conducătorul auto nu exista niciun indicator care să îi arate că a intrat în municipiu.

Proces pierdut la Judecătoria Sibiu

Contestând sancțiunea, bărbatul a pierdut în primă instanță la Judecătoria Sibiu, care, printr-o sentință din 7 mai 2025, a menținut procesul-verbal în totalitate. Judecătoria a reținut că viteza a fost corect înregistrată cu un aparat omologat și verificat metrologic, că fapta a primit o corectă încadrare juridică și că există un indicator de intrare în localitate amplasat la intrarea în municipiu.

Judecătorul a mai apreciat că, la viteza cu care circula, era puțin probabil ca șoferul să fi putut observa indicatoarele rutiere. Mai mult, instanța de fond a ținut cont și de faptul că șoferul nu se afla la prima abatere rutieră în care a fost surprins depășind limita legală de viteză, publică Turnul Sfatului.

Dovezile câștigătoare: fotografii de pe Google Maps

La Tribunalul Sibiu, șoferul a insistat pe dovezile strânse de el, în special fotografii de pe Google Maps cu traseul urmat de el.

Relevantă a fost și o adresă din februarie 2026 a Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sibiu, din care reieșea că la data de 11 mai 2023 nu exista niciun indicator de intrare în localitate pe sectorul de drum cuprins între ieșirea de pe Autostrada A1 și DJ106, pe direcția de deplasare a șoferului.

Recomandarea autorului: Cum a fost sancționat un șofer de 29 de ani, după ce a rulat cu 204 km/h pe A3 Turda-Borș. Avea și permisul de conducere suspendat

MAI MULT GANDUL.RO

Nuno Campos, noul antrenor al echipei Dinamo București

Potrivit clubului, antrenorul lusitan Nuno Campos a semnat un contract pe două sezoane, până în data de 30 iunie 2028. Nuno Campos a făcut parte...

Recomandăm și ...

Iranul acuză SUA că au încălcat armistițiul și lansează un avertisment pentru statele din Golf

Ministerul de Externe de la Teheran a emis, sâmbătă, un comunicat în care acuză Statele Unite de încălcarea armistițiului, după atacuri americane în sudul...

Şeful Rosneft: Companiile americane sunt principalele beneficiare ale închiderii Strâmtorii Ormuz

Directorul general al Rosneft, Igor Secin, a declarat sâmbătă că firmele energetice americane sunt principalii beneficiari ai închiderii Strâmtorii Ormuz, însă a avertizat că...

UE anunță negocieri cu Rusia, iar vechea spaimă revine în Est. Avertisment pentru România: „Există motive de îngrijorare”

Revine logica sferelor de influență în Europa? Politologul Raluca Moldovan (UBB) analizează riscurile ca interesele României să fie trecute pe plan secund în viitoarele...

ULTIMA ORĂ