Vicepreședintele PE Victor Negrescu cere accelerarea proiectului Hubului European de Securitate Maritimă

Vicepreședintele Parlamentul European, Victor Negrescu, solicită autorităților de la București să intensifice demersurile la nivel european pentru implementarea Hubului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, având în vedere provocările de securitatea cu care se confruntă România.

Negrescu susține că securitatea regiunii Mării Negre reprezintă „o necesitate imediată”

„Fac un nou apel către autoritățile române să accelereze la nivel european demersurile pentru implementarea Hubului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră. Securitatea regiunii Mării Negre nu mai este o temă de viitor, ci o necesitate imediată”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD a amintit că a susținut constant acest proiect la nivel european, promovând includerea sa în documentele și rezoluțiile Parlamentului European, evidențiind că a obținut sprijin bugetar pentru implementare și că subiectul a fost discutat la cel mai înalt nivel cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Comisia Europeană a confirmat deja fezabilitatea acestui proiect, iar Parlamentul European a susținut includerea sa în prioritățile europene. Acum este momentul să trecem de la discuții la implementare”, subliniază el.

Negrescu a precizat că realizarea acestui proiect reprezintă o oportunitate considerabilă pentru creșterea prestigiului României.

„Hubul European de Securitate Maritimă ar consolida capacitatea de monitorizare și reacție în regiunea Mării Negre. România are oportunitatea de a deveni principalul pilon european de securitate la Marea Neagră”, mai spune europarlamentarul.

Demersul lui Victor Negrescu vine la o săptămână după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați și la o zi după ce o dronă navală ucraineană a ajuns în Portul Constanța, autodetonându-se.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan

Șeful statului consideră că românii își pun „în mod legitim” o întrebare referitoare la cât de sigur vor fi dacă vor veni la Marea...

Recomandăm și ...

Linia de autobuz din București pe care se circulă în ritm de mers pe jos. Ce face diferența în alte orașe europene în care tramvaiele sau troleibuzele nu rămân...

Bucureștenii pierd timp în trafic și atunci când folosesc transportul public. Pe o linie de autobuz se merge cu 6,46 de kilometri pe oră,...

Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan

Șeful statului consideră că românii își pun „în mod legitim” o întrebare referitoare la cât de sigur vor fi dacă vor veni la Marea...

Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan

Șeful statului consideră că românii își pun „în mod legitim” o întrebare referitoare la cât de sigur vor fi dacă vor veni la Marea...

ULTIMA ORĂ