Bursa de Valori București scade dramatic. Pierdere de 2,46 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 2,46 miliarde de lei la capitalizare. La rândul său, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste 41 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB

În săptămâna 1 – 5 iunie au avut loc doar 4 şedinţe de tranzacţionare. Luni, 1 iunie, a fost zi liberă, faţă de cele 5 şedinţe desfăşurate în săptămâna precedentă.

Scădere drastică a capitalizării bursiere

Potrivit datelor BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 604,63 miliarde de lei în perioada 1 – 5 iunie 2026. Este o scădere faţă de 607,09 miliarde de lei în săptămâna 25 – 29 mai 2026.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat în această săptămână un rulaj de 490,76 milioane de lei. Este cel mai mic rulaj de la cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv 532,05 milioane de lei.

De notat că indicele principal BET a închis săptămâna la 30.043,10 puncte.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 2 iunie, când s-au consemnat schimburi de 231,16 milioane de lei, La polul opus, cea mai slabă zi a fost înregistrată vineri, 5 iunie, cu tranzacţii de 44,82 milioane de lei.

Banca Transilvania și Hidroelectrica domină segmentul de tranzacții

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB. BT a avut tranzacţii de 104,05 milioane de lei şi o apreciere de 3,19%, Este urmată de titlurile Hidroelectrica, cu 54,87 milioane de lei (-2,37%), şi cele ale OMV Petrom, cu 40,61 milioane de lei (-1,43%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Green Tech International (+9,09%), Roca Industry Holdingrock1 (+8,02%) şi SIF Hoteluri (+7%).La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate în dreptul Chimcomplex Borzeşti Oneşti (-12,86%), Transilvania Broker de Asigurare (-10,64%) şi Carbochim (-10,45%).

AUTORUL RECOMANDĂ

MAI MULT GANDUL.RO

Consiliul Concurenței dă amenzi uriașe pentru zece bănci în cazul ROBOR: sancțiuni de 3,73 miliarde lei

Consiliul Concurenței a transmis într-un comunicat că a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru...

Recomandăm și ...

Cutremur în sistemul bancar: Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci din România cu amenzi de 3,73 miliarde lei. Acuzații de manipulare a ROBOR

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde lei (aproximativ 710 milioane de euro), în urma unei investigații privind posibile...

Mergi cu mașina prin Europa? În unele țări va trebui să obții un autocolant ecologic pentru vehiculul tău. Ce reprezintă

Pentru a putea conduce în orașele unor țări europene, va trebui să afișați pe mașină autocolantul ecologic pentru fiecare țară, scrie El Economista. Călătoria cu...

Elon Musk, pe cale să aibă o avere de neimaginat. Cât înseamnă, de fapt, 1 trilion de dolari

Elon Musk, cel mai bogat om de pe Planetă, este la un pas să devină și primul trilionar din lume – o avere uimitoare,...

ULTIMA ORĂ