Radu Miruță susține că a existat o poziție a părții române „scrisă și verbală, destul de fermă” față de Ucraina

Radu Miruță susține că a existat o poziție a părții române „scrisă și verbală, destul de fermă” față de Ucraina după drona care a explodat în Portul Constanța.

„A existat o poziție și scrisă și verbală, destul de fermă, cu privire la așteptarea României ca astfel de lucruri să fie anunțate. Acum, eu înțeleg și bucata cealaltă, preia Mediafax

Ucraina este o țară aflată în război.

Într-o țară aflată în război, prioritățile au o dinamică fantastică.

Trebuie să ni se clarifice din partea Ucrainei cu niște dovezi, dacă au știut mai devreme și n-au anunțat, dacă abia atunci au știut și ei, cu 20 de minute înainte, care a fost preocuparea Ucrainei în respectiva zonă cu aceste drone, n-au vrut ei să vină, poate, până acolo cu ele, dar de la ei au plecat, că ăsta e un lucru cert, și ce ținte ar fi avut în Marea Neagră”, a spus Radu Miruță, duminică seara, la B1TV, precizând că România așteaptă răspunsuri.

Este legitim să pui mâna pe telefon

Mai mult, el susține că aceste clarificări „trebuie să vină și din partea părții ucrainene”, „nu neapărat să umblăm noi să le obținem”.

Ministrul Apărării a spus care este „așteptarea” lui de la Ucraina:

„Atunci când, dacă se întâmplă să pierzi controlul, fie că e dronă aeriană, fie că este dronă maritimă cu încărcătură, e legitim să pui mâna pe telefon și să anunți instituțiile de România că s-ar putea să găsească așa ceva. Ceea ce acum nu s-a întâmplat, decât cu 20 de minute înainte ca ea să se autodetoneze”.

Recomnandarea autorului: Cât de sigur este litoralul românesc după explozia dronei? Răspunsul lui Nicușor Dan

MAI MULT GANDUL.RO

Intervenție de urgență în Harghita / Șapte persoane, printre care copii, au fost transportate de urgență la spital după ce li s-a făcut rău la masă

Doi adulți și patru copii au ajuns la spital în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară, în satul Valea Rece, comuna Lunca de Jos,...

Recomandăm și ...

Intervenție de urgență în Harghita / Șapte persoane, printre care copii, au fost transportate de urgență la spital după ce li s-a făcut rău la masă

Doi adulți și patru copii au ajuns la spital în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară, în satul Valea Rece, comuna Lunca de Jos,...

O nouă teorie conspiraționistă câștigă teren în România. Cum își pun unii părinți nou-născuții în pericol refuzând injecția cu vitamina K

O nouă teorie conspiraționistă din domeniul medical, considerată extrem de periculoasă de specialiști, se răspândește în tot mai multe țări, inclusiv în România. Tot...

Metz Handball a câştigat în premieră Liga Campionilor, după ce a trecut în finală de Gyor, deținătoarea trofeului

Metz Handball a devenit prima echipă franceză care câştigă Liga Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o în finală pe Gyori Audi ETO...

ULTIMA ORĂ