Ricardo Sousa este noul antrenor al Petrolului Ploiești

Duminică, clubul Petrolul Ploiești a transmis că a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, care va funcția de antrenor principal al echipei.

Contractul este valabil până la finalul stagiunii 2026-2027.

În vârstă de 47 de ani, Ricardo Sousa are o carieră apreciată ca fotbalist, dar și o experiență consistentă ca antrenor.

Potrivit clubului din Ploiești, Sousa a jucat peste 150 de meciuri în prima ligă din Portugalia, pentru FC Porto, Beira-Mar, Santa Clara, Belenenses și Boavista, precum și în Germania (Hannover 96, Offenbach), Olanda (De Graafschap), Cipru (Omonia Nicosia) sau Slovenia (Drava Ptuj). De asemenea, a evoluat la toate reprezentativele de junior ale țării sale.

Antrenor din 2015

Cariera de antrenor și-a început-o în 2015, la Sanjanonse, iar mai apoi a condus mai multe echipe din eșaloanele inferioare, înainte de a face pasul către divizia a doua portugheză. A adunat, astfel, 99 de partide în Liga Portugal 2, acolo unde le-a antrenat pe Mafra, Feirense și, ultima dată, Vizela, în prima parte a stagiunii 2025-2026. Are, de asemenea, o experiență și în Arabia Saudită, la Al-Ain, în sezonul 2024-2025.

Ricardo Sousa își va începe mandatul la Ploiești în 15 iunie, atunci când este programat primul antrenament al verii.

Alături de el voi mai veni la Ploiești doi antrenori secunzi, Tiago Alexander Martins Galhardo Ferreira și Andre Pereira de Matos, dar și un video-analist, Nuno Simao Gomes Da Costa.

Clubul FC Petrolul Ploiești a anunțat sâmbătă încheirea colaborării cu Mehmet Topal, fostul mare international turc care a antrenat echipa în ultimele șapte partide ale stagiunii precedente.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Miruță spune că navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut ultima oară în Portul Constanța

„În ultimele ore au circulat informații potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța....

Recomandăm și ...

Negocieri la foc automat: Eugen Tomac începe cursa pentru susținerea parlamentară. Discuții cu PNL, USR și PSD

Premierul desemnat Eugen Tomac demarează luni, 8 iunie, rundele de consultări cu partidele parlamentare în vederea obținerii sprijinului necesar în Parlament pentru învestirea noului...

Represalii israeliene la Beirut, după atacurile Hezbollah. Un armistițiu care a durat doar patru zile

Israelul a anunţat duminică lansarea unui atac aerian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al mişcării pro-iraniene Hezbollah,...

CM 2026: Începe Mondialul ProSport – 104 meciuri analizate și 44 de zile cu materiale de colecție

De azi, 7 iunie, și până după finala CM 2026 din 19 iulie, ProSport ți-a pregătit un regal editorial într-o experiență integrată unică pe...

ULTIMA ORĂ