Rogobete, mesaj după moartea unui medic rezident de 30 de ani: „Nimeni nu are dreptul să pună etichete”

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat după o nouă moarte prematură în sistemul medical românesc. Un medic rezident în vârstă de numai 30 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă după-amiază, în toaleta Spitalului Floreasca.

Fostul ministru al Sănătății a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia tânărului de la Spitalul Floreasca, găsit mort în baia acestuia la doar 30 de ani. Alexandru Rogobete a făcut apel la decență și evitarea speculațiilor. Din primele informații cauza morții ar fi o supradoză autoinjectată, relatează Observatornews.

Fostul ministru al Sănătății cere respect și îndeamnă la evitarea speculațiilor legate de moartea tânărului medic

Într-o postare publică, Alexandru Rogobete și-a exprimat compasiunea față de familia, colegii și apropiații tânărului medic. Fostul ministru apreciază că tragicul moment trebuie tratat cu respect și reținere. Acesta a subliniat că nu dorește să facă presupuneri cu privire la circumstanțele decesului. În același timp, a atras atenția că nimeni nu ar trebui să tragă concluzii pripite până la finalizarea anchetei.

„Nu voi face speculații și nu îmi voi da cu părerea despre cauzele acestui deces. Indiferent de rezultatul anchetei și al expertizei medico-legale, nimeni nu are dreptul să pună etichete sau să vină cu verdicte înainte ca toate faptele să fie cunoscute”, se arată în mesajul publicat de Alexandru Rogobete pe contul său de Facebook.

„Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om

Fostul ministru amintește că înainte de orice, medicul este un om. Iar tânărul dispărut și-a ales o profesie extrem de grea, dedicată salvării de vieți.

„Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om. Despre un tânăr care a ales una dintre cele mai grele profesii, care și-a dedicat viața salvării altora și care, din păcate, nu a mai putut fi salvat. orice concluzie pripită sau judecată publică este nedreaptă și lipsită de responsabilitate. În astfel de momente, avem nevoie de decență, de respect și de liniște”, mai spune fostul ministru.

AUTORUL RECOMANDĂ

 

 

 

MAI MULT GANDUL.RO

Examenul național de bacalaureat 2026 începe luni, cu probele de evaluare a competențelor

Prima probă este evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, programată în perioada 8 – 10 iunie. Proba de evaluare a competențelor...

Recomandăm și ...

ULTIMA ORĂ Amenzi record împotriva băncilor pentru ROBOR – CONFIRMARE

Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro), pentru încălcarea normelor...

Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din judeţul Constanţa, până la miezul nopţii. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabil până la miezul nopţii, pe...

Zece bănci, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi totalizând 710 milioane de euro, pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv...

ULTIMA ORĂ